Social-democraţii anunţă că au finalizat textul moţiunii de cenzură la adresa Executivului, intitulată „România eşuată. Recordul fantastic al guvernului Cîţu”. Marcel Ciolacu spune că va negocia cu parlamentari care nu sunt în PSD.
„Am finalizat textul moţiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. Este textul cu care vom pleca să negiciem cu alţi parlamentari faţă de cei PSD şi textul pe care-l vom prezenta partenerilor sociali. Titlul moţiunii este /România eşuată. Recordul fantastic al guvernului Cîţu. Este o moţiune simplă care îşi propune să răspundă simpu, clar şi documentat la câteva întrebări”, anunţă Marcel Ciolacu.
Potrivit documentului, guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.
„România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Numai
Social-democraţii vor demisia Executivului.
„România are o singură soluţie: să plecaţi! Aţi făcut mult prea mult rău ţării într-un timp record! Prin toate aceste lucruri ”fantastice”, aţi transformat România într-o ţară eşuată. O Românie eşuată, cu o economie eşuată, cu un sistem de învăţământ eşuat, cu un sistem medical eşuat, cu o Agricultură eşuată! Ca niciun alt guvern de până acum, aţi reuşit performanţa să eşuaţi în toate domeniile! Singura preocupare a fost bătălia pentru <împărţirea prăzii> între clanurile politice din PNL-USR-PLUS, numirea clientelei în funcţiile pe care vă lăudaţi că le desfiinţaţi, direcţionarea bugetului de stat şi a banilor europeni din PNRR-ul pentru susţinătorii la congresele din toamnă şi circul… mascarada zilnică, făcută cu scopul de a vă ascunde eşecul! Nu aţi păcălit însă pe nimeni, domnule Cîţu! Toţi românii au văzut cum a ajuns România sub conducerea guvernării ”fantastice” a PNL-USR-PLUS-UDMR. Şi, de aceea, este momentul să plecaţi acasă”, încheie social-democraţii.