Vanghelie: Oamenii care fug când corabia se scufundă sunt nişte maimuţoi

Publicat: 15 12. 2009, 19:05
Actualizat: 06 11. 2012, 15:44

Vanghelie a arătat că unii dintre parlamentarii PSD au plecat şi din cauza unor „supărări pe plan local”.

„Lucrurile se schimbă, nu fiţi siguri că au plecat, supărările pot să treacă. Toţi ne supărăm. Viaţa este complicată. Lucrurile nu sunt aşa cum par. Să ştiţi. Vă spun sincer. De obicei, cei care încearcă, aşa, să creeze o mare agitaţie – am învăţat de când eram mic – oamenii puternici nu spun multe lucruri. Înţelegeţi? Ei vorbesc despre ei, dar dacă îi întrebi dacă nevestele lor îi votează, nu ştim. Înţelegeţi?”, a comentat Vanghelie.

Doi senatori PSD, Sorin Chivu şi Laurenţiu Chirvăsuţă, au decis să se alăture grupului parlamentarilor independenţi.

Gestul acestora vine după ce deputaţii Răzvan Ţurea şi Gabriel Tiţa-Nicolescu au demisionat din PSD şi vor activa în Parlament în calitate de deputaţi independenţi.