„Sigur, în acest moment, faţă de alte state membre, România are acest Mecanism de Cooperare şi Verificare care a fost gândit exact pentru a preîntâmpina situaţii în care poate fi atrasă activarea articolului 7 al Tratatului constitutiv al Uniunii Europene. Asta nu înseamnă însă că suntem exceptaţi de la activarea acestui articol. Dacă România continuă să ignore şi să refuze aplicarea acestor prevederi există inclusiv această posibilitate de activare a articolului 7 astfel încât România, şi mai ales români, să fie privaţi de toate beneficiile Uniunii Europene. Adio Schengen, adio fonduri europene, adio libera circulaţie a românilor în Uniunea Europeană, adio dreptul de muncă al românilor în Uniunea Europeană. Primii loviţi vor fi ce 4,5 milioane de români aflaţi în ţările Uniunii Europene şi familiile lor din ţară”, a precizat Ionel Dancă fiind întrebat dacă risca România ieşirea din UE, ca procedură, dacă nu respectă ultimele recomandări din raportul MCV.
Acesta a subliniat că recomandările incluse în raportul MCV sunt obligatorii pentru România.
„Ne-am asumat prin tratatul de aderare şi există decizii ale CCR care spun că aceste recomandări sunt obligatorii”, a punctat Dancă.
Comisia Europeană recomandă României, în raportul MCV prezentat marţi, să elaboreze un cadru legal care să permită supravegherea eficientă a activităţilor serviciilor de informaţii şi a colaborării acestora cu instituţiile judiciare.
Pe de altă parte, adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, anunţă Comisia Europeană marţi, recomandând în raportul MCV suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.