- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.03.2019, 07:28)
- Alexandru Costea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dăncilă anunţă că Guvernul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114 fiscală: ROBOR va fi înlocuit. Noul indice se va aplica doar creditelor pentru populaţie | VIDEO
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114/2018 fiscală, OUG 50/2010 şi OUG 52/2016.
Urmărește
4719 afișări
LIVE VIDEO Viorica Dăncilă anunţă că Guvernul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114 fiscală
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114/2018 fiscală, OUG 50/2010 şi OUG 52/2016.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
„În consens cu părţile implicate şi pe baza principiilor agreate cu BNR şi cu Asociaţia Română a Băncilor, azi modificăm OUG 114/2018, OUG 50/2010 şi OUG 52 din 2016. Prin aceste modificări, în formula de calcul a dobânzilor variabile din contractele de credit în lei, indicele ROBOR va fi înlocuit cu un indicator calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare care se publică pe site-ul BNR. Din 2 mai 2019, noul indice de referinţă se aplică doar creditelor contractate de populaţie. Noul indice se va aplica şi noilor credite de refinanţare a creditelor aflate în derulare.
Taxa anuală pe active financiare
În ceea ce priveşte taxa anuală pe active financiare datorată de instituţiile bancare, se ajustează mecanismul de calculare prin restrângerea bazei de impozitare a activelor financiare, stabilirea unor cote diferenţiate de impozitare în funcţie de cota de piaţă a fiecărei bănci, reducerea până la zero a taxei în funcţie de numărul creditelor acordate sectorului neguvernamental - mă refer la societăţile nefinanciare şi gospodăriile populaţiei - şi ajustarea dobânzilor la depozite şi credite.
Taxa pe active financiare nete se determină semestrial de către fiecare instituţie bancară cu regularizarea anuală prin aplicarea cotelor de impozitare asupra bazei impozabile. Termenul de plată a taxei pe active calculată la nivelul primului trimestru este 25 august. Regularizarea acesteia se realizează până la 25 august în anul următor.”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern de vineri.
Pilonul II de pensii
Premierul a adăugat că proiectul vizează modificarea reglelementărilor din OUG 114 privind Pilonul II de pensii.
„În legătură cu Pilonul II de pensii au avut loc discuţii cu acţionarii ţi administratorii de pensii private din România, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Autoritatea de Supraveghere Financiară. Se suspendă până la 31 mai 2019 aplicarea reglementărilor privind cerinţele de capital ale administratorilor fondurilor de pensii. Măsura este necesară pentru a permite administratorilor fondurilor de pensii private adaptarea la noile condiţii de capital social din piaţă. Pe perioada suspendării se revine la capitalul social minim obligatoriu prevăzut pentru un administrator de fond privat de pensii de minim 4 milioane de euro în echivalent lei. După 1 iunie 2019, cotele de capital minim obligatoriu trebuie plătite până la 31 decembrie 2019”, a completat şeful Executivului.
Scutire de la plata taxei de 2% pentru companiile din energie
Dăncilă a vorbit şi despre modificările în domeniul energiei, precizând că va exista o scutire de la plata taxei de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din energie. Ea a mai spus că va fi menţinută plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru consumatorii casnici, iar pentru consumatorii industriali se va renunţa la plafonare.
„În domeniul energiei am adus clarificări şi reglementări în scopul accelerării investiţiilor în sectorul energiei electrice, dezvoltării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale prin introducerea posibilităţii de a se realiza acest lucru şi din fonduri publice de către unităţile administrativ-teritoriale. Reducerea costurilor de încălzire a populaţiei, asigurarea viabilităţii economice a producţiei de energie electrică din cărbune prin scutirea de la plata taxei de 2% pe cifra de afaceri şi asigurarea viabilităţii economice a producţiei de energie electrică şi termică în cogenerare prin scutirea de la plata taxei de 2% pe cifra de afaceri. Se menţine plafonarea preţurilor la gaze şi energie electrică pentru toţi consumatorii casnici concomitent cu renunţarea la plafonarea acestora pentru consumatorii industriali în urma dezbaterilor cu reprezentanţi din industrie dar şi de la UE”, a explicat premierul.
Sancţiunile în zona comunicaţiilor
Şeful Executivului a mai afirmat că în ceea ce priveşte zona comunicaţiilor va fi suspendată până la 1 septembrie a.c. aplicarea sancţiunilor în domeniu.
„În domeniul comunicaţiilor, noul act normativ prevede suspendarea până la 1 septembrie 2019 a regimului de sancţiuni introdus prin OUG 114/2018 pentru disciplina în construcţii a reţelelor de comunicaţii electronice, având în vedere necesitatea finalizîrii procesului de elaborare a cadrului normativ care să permită simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor de construire de către furnizorii de comunicaţii electronice. Toate aceste modificări vor crea condiţii benefice pentru români şi vor consolida în acelaşi timp creşterea economică a României”, a conchis Dăncilă.
Dăncilă anunţă 1,2 miliarde euro alocate pentru construirea autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi
Cu un pas mai aproape de autostradă: Dăncilă anunţă 1,2 miliarde euro alocate pentru construirea autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că Guvernul va aloca fonduri de la bugetul de stat de 1,2 miliarde euro pentru construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii Târgu Neamţ-Iaşi, perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii fiind preconizată să dureze patru ani.
„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE şi dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură aşteptate de mulţi ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamţ – Iaşi, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investiţiilor în această regiune, dar şi sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză Bucureşti-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.
Şeful Executivului a adăugat că la începutul lunii următoare proiectul va fi deschis investitorilor care doresc să aloce sume pentru construirea autostrăzii.
„La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să îşi asume proiectarea şi construcţia acestei autostrăzi. Aşa cum am menţionat, voi monitoriza cu prioritate ca şi la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a conchis Dăncilă.
Dăncilă anunţă adoptarea unei OUG privind transportul rutier pentru combaterea pirateriei în domeniu
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va adopta, vineri, o ordonanţă de urgenţă în domeniul rutier pentru a combate pirateria în sectorul transporturilor, precizând că actul normativ va creşte siguranţa pasagerilor şi va asigura un transport de calitate.
„Alt act normativ pe care îl vom adopta astăzi a fost definitivat după consultările avute de reprezentanţii Guvernului cu patronatele din sectorul rutier. Guvernul e preocupat să asigure toate condiţiile necesare legale şi de control al respectării legalităţii pentru creşterea siguranţei pasagerilor şi pentru un transport de calitate”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
Ea a mai spus că numai printr-o legislaţie clară poate fi combătută pirateria în sectorul rutier.
„În egală măsură, avem responsabilităţi legate de combaterea pirateriei în acest sector care se poate face doar printr-o legislaţie clară. OUG pe care o adoptăm azi include modificările necesare stabilite după un proces de consultare publică la care factorii implicaţi au avut un cuvânt important de spus”, a conchis şeful Executivului.
Dăncilă: Alocăm 585 milioane lei pentru subvenţii de motorină în agricultură
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va aloca 585 milioane lei pentru subvenţii pe motorină alocate pentru lucrările agricole şi în acvacultură.
"Vom lua măsuri de susţinere a agriculturii, un sector important în susţinerea dezvoltării economiei. Şi în acest an, fermierii vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea motorinei utilizate la lucrările agricole şi în acvacultură. Alocăm peste 585 de milioane lei pentru plata ajutorului de stat ce se aplică prin reducerea accizei la motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate care se acordă agricultorilor sub formă de rambursare", a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, în debutul şedinţei de Guvern.
Totodată, premierul a cerut ministrului Agriculturii Petre Daea să anuleze ordinul pentru stabilirea tipurilor de exploataţie şi să revină la forma anterioară.
"Domnule ministru, este foarte bine că avem aceste subvenţii la timp, însă am să vă rog să reveniţi asupra ordinului pe care l-aţi dat în legătură cu stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţie de suine pe teritoriul României. Eu cred că trebuie să avem grijă de oamenii care au ferme mici şi să-i încurajăm. Vă rog să anulaţi ordinul să revenim la ce aveam înainte şi vom face o analiză referitor la acest aspect", a conchis prim-ministrul.
Guvernul aprobă bugetele pentru programele "Rabla clasic" şi "Rabla plus"
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul urmează să aprobe bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu prin care sunt finanţate programele "Rabla clasic" cu 322 milioane lei şi "Rabla plus" cu 93 milioane lei.
"La propunerea Ministerului Mediului aprobăm astăzi bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, principala sursă de finanţare guvernamentală pentru programe şi proiecte destinate protecţiei mediului. Românii aşteaptă lansarea programelor de mediu şi iată că, odată cu aprobarea bugetului, acestea pot începe. Vom continua aşadar cel mai longeviv program guvernamental «Rabla clasic» care, anul acesta, se află la a 15-a ediţie. Prin bugetul alocat, de 322 milioane lei, aproximativ 35.000 de români vor avea posibilitatea să-şi înlocuiască maşinile mai vechi de opt ani cu altele noi puţin poluante. Continuă şi programul «Rabla plus», prin care finanţăm achiziţia de maşini electrice şi hibrid cu o sumă totală de 93 de milioane de lei. Vorbim despre un program de mare succes, care oferă cel mai consistent eco-voucher din UE, aproximativ 10.000 de euro pentru maşini electrice 100%. Stimulăm astfel tranziţia către eco mobilitate şi construim în România o adevărată piaţă a vehiculelor ecologice", a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, în debutul şedinţei de Guvern.
Aceasta a adăugat că cetăţenii vor putea accesa şi în 2019 suma de 40 milioane lei pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu echipamente noi cu consum redus de energie. Viorica Dăncilă a mai spus că anul acesta va fi lansat programul de instalare a echipamentelor fotovoltaice.
"Totodată, anul acesta vom lansa în premieră noul program de instalare a echipamentelor fotovoltaice prin care românii vor putea să îşi producă propria energie electrică şi căldură, dar şi să devină mici producători individuali de energie verde. Programul va beneficia de un buget de peste 600 milioane lei", a conchis şeful Executivului.
Klaus Iohannis a declarat că ar fi ilegitimă o ordonanţă pe coduri
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că ar fi ilegitimă o ordonanţă pe coduri, atâta timp cât a anunţat convocarea referendumului.
Cu toate că proiectul pentru modificarea OUG 114 nu figurează pe ordinea de zi a reuniunii de vineri a Executivului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că Guvernul va adopta actul normativ, precizând că Viorica Dăncilă urmează să decidă dacă va elimina plafonarea preţului gazelor pentru consumatorii industriali.
Referitor la subiectul justiţiei, premierul Viorica Dăncilă a discutat, joi, într-o teleconferinţă cu Frans Timmermans, aceasta promiţându-i prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene că Guvernul nu va adopta în şedinţa de vineri o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
La câteva ore, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că emiterea unei ordonanţe pe coduri ar fi ilegitimă, atâta timp cât a convocat referendumul pentru 26 mai pe problemele din justiţie.
"E dreptul meu să chem oamenii să îşi exprimă opinia cu privire la chestiuni de interes naţional. PSD încearcă să deturneze statul român făcând legi în propriul interes. E ilegitimă o OUG în această materie înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum", a spus Klaus Iohannis.
Redăm ordinea de zi a şedinţei de vineri, publicată de Executiv:
I. PROIECTE DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind transmiterea unor terenuri proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor - Administraţia Naţională "Apele Române
II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivului de investiţii ''Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud'' precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivului de investiţii ''Amenajare complexă râu Bârzava şi afluenţi pe sectorul Bocşa-Gătaia-Denta, judeţul Caraş-Severin şi judeţul Timiş'' precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind completarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva şi baprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.9 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art.7 alin. (1) şi (2) din Regulamentul-cadru prevăzut la art.23 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare ''Învăţământ'', aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.34/2018
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Mehedinţi, Constanţa, Dolj, Călăraşi, Bihor, Sibiu, Olt, Covasna, Gorj, Argeş, Ilfov, Timiş şi municipiul Bucureşti în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ''Achiziţia echipamentelor pentru verificarea calităţii lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilităţii şi siguranţei traficului”
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului "Extinderea implementării soluţiei tehnice de recuperare în caz de dezastru a N.SIS II"
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-U.M 0827 Cluj-Napoca, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rechemarea unui consul general
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetăţeniei române doamnei ''Gladun Daria”
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale, semnat la Ankara la 15 octombrie 2018
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei judeţului Braşov
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ghilad, judeţul Timiş
15. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ineu, judeţul Bihor
16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea
17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Răcăşdia, judeţul Caraş-Severin
18. PROIECTE DE HOTĂRÂRI privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi
III. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM referitor la Raportul asupra îndeplinirii prevederilor Programului de guvernare în anul 2018
2. MEMORANDUM privind adoptarea Codului de conduită al membrilor Guvernului României
3. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare îndeplinirii condiţiei prealabile "Strategia naţională de integrare a romilor"
IV. INFORMĂRI
1. INFORMARE privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019- 25 martie 2019
V. PUNCTE DE VEDERE
1. PROIECTE DE PUNCTE DE VEDERE cu privire la 13 iniţiative legislative parlamentare
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Viorel Cataramă, după depunerea candidaturilor Dreptei Liberale: Să trimitem socialismul în istorie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe