Dăncilă, mesaj cu prilejul Duminicii Floriilor: Este începutul Săptămânii Patimilor, o perioadă de apropiere faţă de toţi cei care ne sunt alături zi de zi

Publicat: 21 04. 2019, 09:14
Actualizat: 12 05. 2020, 11:36

”Pentru creştinii ortodocşi, Duminica Floriilor este începutul Săptămânii Patimilor, o perioadă de apropiere faţă de toţi cei care ne sunt alături zi de zi, dar şi de cei care au nevoie de sprijinul nostru”, a transmis Viorica Dăncilă.

Ea le-a urat celor care îşi sărbătoresc onomastica ”sănătate, belşug şi un sincer La mulţi ani!”.

Creştinii ortodocşi celebrează, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele – evocând intrarea lui Iisus în Ierusalim -, dar şi una a celor cu nume de floare.

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.