„S-a discutat despre acest aspect. Chiar Timmermans a spus că au existat protocoale între servicii şi procurori, ceea ce e extrem de grav, iar Juncker a spus că nu este numai grav, ci este o încălcare a democraţiei. Am spus că îmi doresc să pornim de la un moment zero în care să nu mai existe aceste protocoale, iar cetăţenii să aibă încredere în justiţie. Aceste lucruri trebuiesc puse în balanţă, cred că justiţia trebuie să îşi facă datoria, dar în acelaşi timp trebuie respectate drepturile în România”, a declarat, marţi seară, prim-ministrul Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat Antenei 3, aceasta precizând că s-a făcut referire şi la interceptările SRI.
Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, marţi, o vizită la Bruxelles unde a avut o întrevedere şi cu preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans.