Daniel Ciobanu a primit avizul comisiilor parlamentare pentru postul de ambasador în Azerbaidjan

Daniel Cristian Ciobanu a primit, miercuri, avizul comisiilor parlamentare de politică externă pentru funcţia de ambasador în Azerbaidjan, în favoarea desemnării sale în acest post fiind exprimate 20 de voturi, şase parlamentari votând "împotrivă".

Urmărește
161 afișări

El a spus că îşi va axa mandatul pe conferirea de substanţă Parteneriatului strategic cu această ţară, dar şi pe "consolidarea dialogului politic", "intensificarea cooperării energetice" şi "dezvoltarea cooperării în probleme de securitate, organizaţii internaţionale şi cultură".

Ciobanu a adăugat că, la nivel politico-diplomatic, va face eforturi pentru accelerarea consolidării prezenţei româneşti în Azerbaidjan şi pentru continuarea dialogului susţinut la cel mai înalt nivel.

El a menţionat că domeniul energetic va fi unul de maximă importanţă, promiţând că va promova "conceptul de diplomaţie energetică prin găsirea de oportunităţi de cooperare" în domeniu.

Cibanu a mai spus că printre obiectivele mandatului său se numără şi "consolidarea implicării Azerbaidjanului ca furnizor în proiectele Nabucco şi PEOP".

"Dar principala mea prioritate va fi promovarea proiectului AGRI", a adăugat el.

Referindu-se la obiectivele economice şi investiţionale ale viitorului său mandat, Ciobanu a spus că va face "demersuri pentru expansiunea companiilor cu capital românesc în Azerbaidjan şi sprijinirea companiilor româneşti aflate în această ţară".

"De asemenea, voi acţiona pentru creşterea exporturilor româneşti în Azerbaidjan", a continuat Ciobanu, care a fost atenţionat atât de Attila Korodi cât şi de către Titus Corlăţean să nu îşi mai citească obiectivele de mandat de pe foaie.

Daniel Cristian Ciobanu a fost secretar I la Ambasada României de la Moscova, post la care a fost împreună cu soţia sa, Luminiţa Ciobanu, secretar III.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici