Prima pagină » Politic » Daniel David: Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, acolo unde se află mintea copiilor

Daniel David: Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, acolo unde se află mintea copiilor

Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, susţine ministrul Educaţiei Daniel David, care spune că educaţia trebuie dusă acolo unde se află mintea copiilor.
Daniel David: Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok, acolo unde se află mintea copiilor
Cosmin Pirv
09 feb. 2025, 15:24, Politic

Ministrul Educaţiei a fost întrebat duminică la Digi24 ce este generaţia TikTok.

„Nu ştiu de unde putem vorbi de generaţia TikTok, eu ca psiholog definesc generaţiile altfel, poate începând cu generaţia Z, generaţia Alfa de după 2012, cei care îşi iau nu numai distracţia de pe TikTok, ci îşi iau şi cunoaşterea de acolo, ceea ce este o problemă. Este o problemă fiindcă cunoaşterea în zona respectivă apare într-un amestec de cunoaştere şi pseudo-cunoaştere cu foarte multă pseudo-cunoaştere, manipulare, conspiraţie şi foarte mulţi n-au mintea pregătită să le separe”, a spus Daniel David.

El a fost întrebat şi dacă şcoala se poate face pe TikTok.

„Elemente de educaţie s-ar putea face pe TikTok. Am avut o discuţie cu vicepreşedinta Comisiei Europene, pentru că discutând cu diverşi experţi în domeniu, ei aveau ideea de educaţie, eu de zona de ştiinţă, am vrea de exemplu să ducem, dar la nivelul unui angajament european, să ducem conţinuturi legate de ştiinţă şi conţinuturi educaţieonale, aşa cum avem din când îân când la televizor un spot de 30 de secunde cu stil de viaţă sănătos, după ce te-ai jucat acolo, după ce te-ai socializat, apare un mesaj legat de ştiinţă cu conţinut educaţional”, a spus ministrul Educaţiei.

El susţine că educaţia trebuie dusă acolo unde este mintea copiilor.

„Să ne asigurăm că ducem educaţia şi acolo unde se află mintea copilului, că altfel putem de multe ori să devenim rezervaţii academice, muzee, adică avem clădiri, stăm acolo, dar copiii chiar dacă vin acolo obligatoriu, au mintea altundeva”, a explicat David.