Daniela Popa: Renunţ la Parlament şi din PC dacă intru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Publicat: 12 01. 2010, 20:58
Actualizat: 06 11. 2012, 15:17

Popa a precizat, pentru MEDIAFAX, că s-a gândit să candideze pentru postul de membru al CSA, iar dacă va trece de votul Parlamentului, va renunţa la Parlament şi la PC.

„M-am gândit să candidez, dar nu ştiu când se finalizează. Eu am avansat această chestiune”, a precizat Popa, întrebată despre candidatura sa pentru postul de membru al CSA.

Ea a arătat că încă nu a fost convocată la audierile din comisiile de buget, finanţe şi că trebuie să treacă de audierile din aceste comisii şi de votul Parlamentului, iar, apoi, „paşii obligatorii” sunt aceia de a demisiona din Parlament şi din partid.

„Renunţ după 20 de ani de politică. Am cinci mandate de parlamentar”, a spus Popa, adăugând că „provocarea şi ceva nou” o determină să facă acest pas.

Comisiile de buget-finanţe o vor audia miercuri, la ora 8.30, pe Daniela Popa, preşedinte al PC, propusă de PSD pentru postul de membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a declarat marţi, deputatul PSD Vasile Bleotu.

Bleotu, membru al Comsiei de buget-finanţe, a precizat că parlamentarii din Comisii îi vor audia miercuri şi pe candidaţii propuşi pentru CNVM.

La sfârşitul lunii decembrie 2009 ziarul „Gândul” scria, referitor la acordul PSD-PNL la nivelul Capitalei pentru susţinerea reciprocă a candidaţilor celor două partide în eventualitatea unor alegeri parţiale parlamentare, că dacă PSD nu a desemnat candidat pentru colegiul 1 la alegerile din 17 ianuarie, reciproca ar urma să fie aplicată odată cu demisia Danielei Popa din Parlament.

Surse social-democrate declarau atunci pentru „Gândul” că preşedintele PC, Daniela Popa, ar urma să-şi dea demisia din funcţia de deputat, pentru a prelua un post în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Astfel, colegiul de deputat din care a făcut parte va organiza alegeri anticipate, situaţie în care PNL, potrivit protocolului, ar susţine candidatul social-democrat.

Astfel, colegiul de deputat din care a făcut parte va organiza alegeri anticipate, situaţie în care PNL, potrivit protocolului, ar susţine candidatul social-democrat.

Contactată atunci de „Gândul”, Daniela Popa nega ferm o astfel de posibilitate: „Nici vorbă. Ce întrebări sunt astea? Sau e o glumă de Crăciun?”.