Turcan: Sesizările la CNCD împotriva şefului statului au substrat politic. Trimitem poziţie scrisă

Publicat: 27 09. 2011, 18:34
Actualizat: 06 11. 2012, 13:21

Sunt sesizări cu substrat politic. Ambele organizaţii reprezintă interesele partidelor care se află în spatele lor„, a declarat Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

El a mai spus că, cu cât se apropie campania electorală din 2012, cu atât „cele două asociaţii” vor fi mai vizibile în dezbaterea politică.

Totodată, Turcan a precizat că Administraţia Prezidenţială va transmite CNCD un punct de vedere scris.

Preşedintele Traian Băsescu a fost citat pentru a se prezenta la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care, la cererea unui ONG şi a unui parlamentar PSD, a declanşat o anchetă după afirmaţiile şefului statului privind familia regală şi eventualii ei urmaşi cu dizabilităţi.