„Aceste cazuri sunt analizate inclusive la nivelul Jandarmeriei. E o comisie internă. Sunt analizate. Bineînţeles că sunt avute în vedere şi de cei de la Parchetul Militar. Totuşi să nu uităm contextual. Vorbim de o acţiune a restabilirii ordinii publice. De fiecare dată, am făcut precizarea că am avut acţiuni violente progresive în Piaţa Victoriei. Am ajuns în situaţia în care nu doar cei doi colegi ai noştri au fost ultragiaţi, am avut oameni care efectiv au fost răniţi de aceste acte de violenţă împotriva lor”, a declarat Laurenţiu Cazan, coordonatorul acţiunii jandarmilor din Piaţa Victoriei.
Coordonatorul acţiunii jandarmilor din Piaţa Victoriei a mai spus că în sprijinul jandarmilor din faţa Guvernului au venit colegi şi din alte judeţe.
„La nivelul instituţiei noastre au fost efective care au venit în sprijin pe de o parte. Nu e un impediment în identificarea acestor jandarmi care au acţionat. Chiar dacă au existat situaţii izolate nu este niciun impediment în identificarea lor. Vreau să vă asigur că nu a existat niciun ordin care a îndemnat la violenţă împotriva oamenilor paşnici. Vreau să vă spun că sunt situaţii izolate, identificate şi de noi, le-am observat şi în spaţiul public. Ulterior vor fi analizate şi concluzionate toate aceste aspecte”, a mai spus Laurenţiu Cazan.
Maiorul Laurenţiu Cazan, ministrul de Interne, Carmen Dan, şeful DSU, Raed Arafat, dar şi fostul şef al Janadrmeriei Sebastian Cucoş participă la şedinţa de marţi a Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicaţii despre protestele violente din 10 august.