Prima pagină » Politic » De ce a ales România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia deși sunt produse nave militare la Galați? Bolojan: Practic, am validat ceea ce deja era pregătit

De ce a ales România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia deși sunt produse nave militare la Galați? Bolojan: Practic, am validat ceea ce deja era pregătit

Achiziția unei nave din Turcia pentru dotarea Forțelor Navale Române era deja pe ordinea de zi a CSAT, spune Ilie Bolojan: „Practic, am validat ceea ce deja era, să spunem, pregătit”.
De ce a ales România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia deși sunt produse nave militare la Galați? Bolojan: Practic, am validat ceea ce deja era pregătit

„Această achiziție din Turcia era deja pe ordinea de zi a CSAT-ului. Știți că s-a făcut un CSAT, se face cam odată pe trimestru, într-o situație ordinară, să spunem, și ori de cât ori este nevoie. Eu am încercat în toată această perioadă să derulez toate activitățile care au fost programate în așa fel încât să nu existe o întrerupere de decizii pe care țara noastră, prin diferitele ministeri, în cazul acesta Ministerul Apărării și le-a asumat. Deci, practic, am validat ceea ce deja era, să spunem, pregătit”, spune Ilie Bolojan, întrebat de ce alege România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia, în timp ce la șantierul naval din Galați construiesc se nave militare.

El afirmă că lucrurile trebuie să se schimbe.

„Dar ceea ce cred și eu este că dacă avem capacități de producție în România și avem, planurile viitoare de înzestrare pentru marină, în acest caz, sau pentru alte forțe terestre, aviație, trebuie să fie făcute și pe baza unui dialog cu aceste companii, pentru că, așa cum am spus, cu cât o parte din aceste finanțări rămân în economia românească, înseamnă locuri de muncă, înseamnă taxe și impozite și înseamnă salvarea unor comunități care trăiesc în jurul noastră de companii mari. Și da, cred că este o abordare corectă, ca pe pachetul de finanțări pe care le avem în perioada următoare, tot ceea ce se poate face în România, să se facă prin România sau prin transfer de patente și de tehnologie în România”, încheie Bolojan.

CSAT a aprobat, la finalul lunii martie, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară.