- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
De ziua sa onomastică, Ion Iliescu îşi doreşte ca PSD „să se trezească”
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, de ziua sa onomastică, pe care o petrece la biroul senatorial din strada Atena, că îşi doreşte ca PSD „să se trezează” după perioada „oarecum confuză” prin care a trecut.
De ziua sa onomastică, Ion Iliescu îşi doreşte ca PSD „să se trezească”
„Sunt frământări în toate partidele şi pe mine mă interesează soarta PSD: în ce măsură va reuşi în acest an să se trezească, cum se spune. A cam navigat în ape cam tulburi în ultimii trei ani de zile. Este ultimul an al unei perioade electorale, sper să fie un moment de trezire din această perioadă, oarecum confuză”, a arătat Iliescu, opinând că alegerile care urmează trebuie să fie „un stimul” pentru PSD.
„Nu-i un an uşor 2008, pentru că va fi un an de confruntări politice, de alegeri locale, alegeri parlamentare, aceasta va introduce o notă de tensiune firească. Pe de altă parte, sunt toate aceste tensiuni instituţionale care afectează întreaga societate şi nu sunt premise, ţinând seama de precedente, ca să se atenueze”, a mai spus Iliescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
El a arătat, totodată, că şi-ar dori ca în PSD să se declanşeze o discuţie de fond, reală, „nu ciondăneli şi tot felul de săgeţi prin presă”, pentru că "asta nu ajută pe nimeni".
„O analiză de fond se impune. Dacă va fi Congres, nu are importanţă. Va fi un Consiliu Naţional. Că va fi şi Congres, asta e altă treabă. Dar e nevoie de o analiză şi o clarificare de fond, pentru ca partidul să devină mai credibil”, a afirmat Iliescu.
El a arătat că şi Adrian Năstase, şi Mircea Geoană sunt utili şi trebuie să colaboreze în procesul de „reconstrucţie şi de clarificare” prin care trece PSD.
Întrebat dacă vede un PSD cu Adrian Năstase şi cu Mircea Geoană, Iliescu a răspuns: „Cu Adrian Năstase, cu Mircea Geoană...Cu toată lumea...toţi pot fi utili într-un asemena proces de reconstrucţie şi de clarificare. Conceptul de colaborare e complex, poate să fie o colaborare constructivă, poate să fie o confruntare de idei”.
Iliescu a mai spus că primul telefon de felicitare, luni, l-a primit de la primarul Caracalului, care este primar social-democrat.
El a mai arătat că prima parte a zilei de luni şi-o va petrece la biroul său din strada Atena, urmând ca seara să o petreacă împreună cu soţia sa, Nina.
„Nina mă aşteapă acasă, cu tort, dar noi suntem mai prudenţi cu dulciurile”, a spus Iliescu.
El a mai spus că, deocamdată, nu a primit felicitări din partea preşedintelui Traian Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO