Vanghelie: Blaga, Videanu, Berceanu s-au întâlnit la MAI pentru a acoperi fraudele de la alegeri

Publicat: 08 12. 2009, 14:33
Actualizat: 06 11. 2012, 15:29

„Mă îngrijorează modul de presiune pe care l-a făcut (Traian Băsescu – n.r.) cu aparatul de stat şi, mai mult, chiar întâlnirea care au avut-o la ministerul de Interne (Blaga, Videanu şi Berceanu – n.r.), pentru că, vedeţi dumneavoastră, ne învârtim cu toţii în România şi aflăm ce se întâmplă. Întâlnirea de acolo a fost pentru a stabili ca nu cumva să se afle unele din fraudele pe care le-au făcut şi să încerce cât mai mult să reţină PSD, să nu poată să depună dosarul foarte bine pregătit”, a declarat Vanghelie.

El a declarat că democrat-liberalii sunt disperaţi şi conştienţi de ceea ce au făcut, crezând că pot să „păcălească” toată opinia publică, presa şi partidele politice.

Vanghelie a apreciat că PSD trebuie să facă un demers „în forţă” către Curtea Constituţională şi către toate organele abilitate pentru a „scoate la iveală” ceea ce s-a petrecut în noaptea alegerilor.

„Sunt sigur că se va demonstra că Taian Băsescu a fraudat, sunt peste un milion de români şantajaţi sau cărora li s-au dat bani pentru buletine”, a declarat Vanghelie.

El l-a acuzat pe Băsescu de faptul că a încercat să şantajeze o serie de lideri politici, printre care şi pe el, atât în campanie, cât şi ulterior.

„Şantajurile pe care le încearcă în continuare Traian Băsescu, care le-a făcut şi în campanie, la unii lideri ai noştri, vă spun că nu vor funcţiona. Din punctul meu de vedere, nu am să votez niciodată pentru a mai face un guvern cu PDL. Nu pot să accept aşa ceva”, a spus Vanghelie.

Întrebat la ce şantajuri de referă, Vanghelie a precizat: „Mă refer la o parte dintre colegii cu care am discutat – e vorba de tot felul de presiuni care s-au făcut şi în campanie, inclusiv la adresa mea, şi care se încearcă în continuare să se facă. Asta nu ne opreşte să ne spunem punctul de vedere şi să-l prindem pe Traian Băsescu că a furat aceste alegeri„.