„Pentru a acoperi scandalul pe care îl au în USL referitor la cazul Geoană au lansat o temă cu care ne-am obişnuit: «Vrem să-l suspendăm pe preşedinte, dar nu prea ştim cum». Sunt absolut sigură că niciun coleg din PDL sau din coaliţia de guvernare nu va vota o astfel de propunere năstruşnică a opoziţiei„, a precizat Sulfina Barbu, răspunzând unei întrebări.
Preşedinţii PSD, PNL şi PC au anunţat, într-o declaraţie de presă, că, în urma declaraţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor şi a salariilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că, indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, „bani nu există”, arătând că, „dacă ar exista, s-ar plăti”.