Declaraţia Summitului NATO, publicată de Preşedinţie: Condamnăm intervenţia Rusiei în Ucraina

Preşedinţia şi MAE au publicat, sâmbătă seară, textul declaraţiei Summitului NATO din Ţara Galilor, în care sunt prezentate planurile de reacţie ale Alianţei, stabilite ca urmare a acţiunilor agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei.

Urmărește
1768 afișări
Imaginea articolului Declaraţia Summitului NATO, publicată de Preşedinţie: Condamnăm intervenţia Rusiei în Ucraina

Declaraţia Summitului NATO, publicată de Preşedinţie: Condamnăm intervenţia Rusiei în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

101. Cooperarea NATO cu Organizaţia Naţiunilor Unite consolidează securitatea internaţională. Salutăm dialogul politic derulat constant între cele două organizaţii pe teme de interes comun. Suntem încurajaţi de cooperarea practică sporită dintre personalul organizaţiilor noastre, inclusiv schimburile privind cele mai bune practici şi lecţii învăţate în operaţii, activităţi de formare şi exerciţii, şi împărtăşirea expertizei. Exprimăm angajamentul de a explora modalităţi în vederea întăririi sprijinului practic acordat operaţiilor de menţinere a păcii desfăşurate de ONU, inclusiv prin aprofundarea cooperării dintre NATO şi ONU în edificarea de capacităţi în domeniul apărării şi sferei de securitate.

102. Uniunea Europeană rămâne un partener unic şi esenţial pentru NATO. Cele două organizaţii împărtăşesc valori comune şi interese strategice. În spiritul deplinei deschideri reciproce, transparenţei, complementarităţii şi respectului pentru autonomia şi integritatea instituţională atât a NATO, cât şi a UE, precum şi în concordanţă cu cele agreate de cele două organizaţii, vom continua să conlucrăm strâns în operaţii de gestionare a crizelor, să extindem consultările politice şi să promovăm complementaritatea celor două organizaţii pentru a spori securitatea şi stabilitatea comune. Mediul strategic actual a evidenţiat necesitatea de a consolida şi mai mult parteneriatul nostru strategic şi de a întări eforturile comune, precum şi mesajul nostru comun.

103. NATO recunoaşte importanţa unei apărări europene mai puternice şi mai capabile, care va conduce la întărirea NATO, va ajuta la sporirea securităţii tuturor Aliaţilor şi va genera o distribuţie echitabilă a sarcinilor, beneficiilor şi responsabilităţilor derivate din statutul de membru al Alianţei. În acest context, salutăm deciziile statelor membre UE de a întări apărarea europeană şi capacitatea de gestionare a crizelor, inclusiv la Consiliul European din decembrie 2013.

104. Exprimăm interesul pentru continuarea dialogului şi cooperării dintre NATO şi UE. Consultările noastre s-au extins pentru a acoperi teme care preocupă ambele organizaţii, inclusiv provocări de securitate cum ar fi apărarea cibernetică, proliferarea armelor de distrugere în masă, combaterea terorismului şi securitatea energetică. Vom căuta, de asemenea, să lucrăm mai strâns într-o serie de alte domenii, inclusiv securitatea maritimă, construcţia de capacităţi în domeniul apărării şi securităţii şi să abordăm ameninţările hibride, în concordanţă cu deciziile luate.

105. Aliaţii care nu sunt membri ai UE continuă să aibă contribuţii semnificative la eforturile UE de consolidare a capacităţilor sale de soluţionare a provocărilor comune de securitate. Pentru parteneriatul strategic dintre NATO şi UE, implicarea cât mai extinsă a Aliaţilor ce nu sunt membri UE în aceste eforturi este esenţială. Încurajăm măsuri reciproce suplimentare în această arie pentru a sprijini un parteneriat strategic întărit.

106. Salutăm raportul Secretarului General privind relaţiile NATO–UE. Îl încurajăm să continue să lucreze îndeaproape cu Înaltul Reprezentant al UE şi cu liderii altor instituţii UE relevante pentru numeroasele domenii de cooperare aferente parteneriatului strategic NATO – UE şi să înainteze un raport Consiliului în timp util până la viitorul Summit.

107. În concordanţă cu activităţile sale cele mai recente în contextul crizei dintre Rusia şi Ucraina, OSCE joacă un rol important în soluţionarea provocărilor de securitate din zona euro-atlantică. Sprijinim pe deplin eforturile depuse de OSCE şi continuăm să lucrăm îndeaproape cu OSCE în domenii precum prevenirea şi soluţionarea conflictelor, reabilitarea post-conflict şi să abordăm noile ameninţări de securitate. Suntem hotărâţi să aprofundăm cooperarea noastră atât la nivel politic, dar şi operaţional, în toate domeniile de interes.

108. Salutăm accentul sporit plasat de Uniunea Africană pe soluţionarea ameninţărilor de securitate transnaţionale, şi eforturile sale în creştere de edificare a capacităţii africane pentru a răspunde rapid la conflicte emergente. Încurajăm o cooperare politică şi practică aprofundată între NATO şi Uniunea Africană pentru a sprijini crearea de către UA a unei capacităţi africane de [menţinere] a păcii şi securităţii mai robuste. La cererea Uniunii Africane, NATO va continua să ofere sprijin tehnic şi este pregătită să exploreze, în consultare cu UA, oportunităţi de extindere a asistenţei logistice, în domeniul formării şi planificării, în sprijinul trupelor africane de menţinere a păcii. Salutăm progresul recent în ceea ce priveşte crearea unui cadru legal adecvat pentru cooperarea NATO – UA.

109. O aprovizionare constantă şi sigură cu energie, diversificarea rutelor, a furnizorilor şi a resurselor energetice, precum şi interconectivitatea reţelelor de energie au în continuare o importanţă critică. În timp ce aceste chestiuni sunt în primul rând în responsabilitatea guvernelor naţionale şi a altor organizaţii internaţionale, NATO urmăreşte cu atenţie schimbările relevante din domeniul securităţii energetice, inclusiv în ceea ce priveşte criza ruso-ucrainiană şi instabilitatea în creştere din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Vom continua să ne consultăm şi să dezvoltăm capacitatea noastră de a contribui la securitatea energetică, concentrându-ne pe zonele unde NATO poate aduce un plus de valoare. În special, vom întări capacitatea noastră de conştientizare asupra dezvoltărilor din domeniul energetic cu implicaţii de securitate asupra Aliaţilor şi Alianţei; vom dezvolta în continuare competenţa NATO în ceea ce priveşte sprijinirea protecţiei infrastructurii energetice critice; şi vom continua să lucrăm în vederea îmbunătăţirii semnificative a eficienţei energetice a forţelor noastre militare şi, în acest sens, am luat notă de Cadrul de Apărare Verde. De asemenea vom îmbunătăţi eforturile în ceea ce priveşte pregătire şi educaţia, vom continua să ne implicăm cu ţările partenere, de la caz la caz, şi să ne consultăm cu organizaţiile internaţionale relevante, inclusiv cu Uniunea Europeană, după caz. Astăzi am luat notă de raportul de progres privind rolul NATO în domeniul securităţii energetice şi am însărcinat Consiliul să continue să rafineze rolul NATO în domeniul securităţii energetice în concordanţă cu principiile şi directivele agreate la Summit-ul de la Bucureşti şi direcţiile oferite de Summit-urile subsecvente şi de Conceptul Strategic. Am dat sarcină Consiliului să redacteze un nou raport de progres pentru următorul Summit.

110. Constrângeri cheie de mediu şi resurse, inclusiv riscuri medicale, schimbări climatice, puţinătatea resurselor de apă şi creşterea nevoilor energetice vor continua să marcheze mediul de securitate viitor în domenii de interes pentru NATO şi vor continua să aibă potenţialul de a afecta semnificativ operaţiile şi planificarea NATO.

111. La Summit-ul de la Lisabona din 2010, Aliaţii au convenit asupra unui program ambiţios de reformă incluzând revizuiri ale Agenţiilor şi Structuri de Comandă ale NATO; reforma resurselor; reforma cartierelor generale şi o revizuire deplină a tuturor structurilor angajate în dezvoltarea de capacităţi NATO. Şefii de state şi de guvern au luat notă de progresele în domeniu la Summit-ul de la Chicago din 2012. De atunci, NATO şi-a continuat reforma prin instituirea de noi politici, transformarea structurilor sale şi simplificarea procedurilor pentru ameliorarea eficienţei şi pentru a se asigura că Alianţa este agilă şi în măsură să răspundă la multiplele provocări şi ameninţări cu care se confruntă.

112. NATO s-a adaptat pentru a permite continuarea reformei financiare, a fructificat eforturile Staff-ului Internaţional şi a Staff-ului Militar Internaţional şi şi-a dezvoltat Structura de Comandă şi a atins un nivel de coerenţă mai mare între Agenţiile sale. Deşi au fost realizate progrese semnificative în procesul de reformă al Alianţei, iniţiativele curente trebuie să fie în continuare operaţionalizate şi vor mai fi necesare eforturi suplimentare. Am decis că este necesar să se lucreze în continuare în domenii precum concretizarea capacităţilor finanţate în comun, reformarea administraţiei, transparenţei şi responsabilităţii, în special în ceea ce priveşte managementul resurselor financiare ale NATO. Aşteptăm cu interes un nou raport privind progresele în legătură cu aceste reforme până la următorul nostru Summit.

113. Ne exprimăm aprecierea pentru generoasa ospitalitate care ne-a fost oferită de către Guvernul Marii Britanii şi populaţiei din Ţăra Galilor. Deciziile pe care le-am adoptat la acest Summit ne vor ajuta să menţinem în siguranţă naţiunile şi cetăţenii noştri, să menţinem legătura dintre Europa şi America de Nord puternică, precum şi stabilitatea în regiunea noastră şi în întreaga lume. Ne vom reîntâlni în Polonia în 2016.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici