- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.11.2019, 14:47)
- Teodor Bobei
Declaraţiile lui Ludovic Orban de la Zagreb. Titus Corlăţean anunţă că acţiunea de audiere a premierului la Senat a fost amânată
Titus Corlăţean a declarat, marţi, că Biroul Permanent a decis amânarea audierii premierului Ludovic Orban îla Senat, pentru o mai bună pregătire. Senatorul PSD a precizat că există o preocupare în privinţa acestui subiect şi din partea Socialiştilor Europeni şi că nu va abandona acest demers.

Corlăţean: Amânăm acţiunea de audiere a premierului Orban la Senat pentru o mai bună pregătire
"Raţiunile pe care domnul premier Orban, cu gura domniei sale le-a prezentat sunt de cu totul de altă natură decât cele fireşti, democratice, o moţiune de cenzură în Parlament. Astăzi s-a laut decizia amânării pentru perioada următoare pentru o mai bună pregătire a acestui exerciţiu care este un exerciţiu politic parlamentar important. Este nevoie şi de prezenţa consistentă a senatorilor pentru că am constatat că sunt destui plecaţi în delegaţii externe. Noi ne menţinem la nivelul grupului PSD şi am ecouri şi din partea Socialiştilor Europeni o preocupare extrem de serioasă şi eu nu voi abandona aceste demersuri", a declarat senatorul PSD Titus Corlăţean, marţi, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.
Vicepreşedintele Biroului permanent al Senatului a adăugat că afirmaţiile lui Ludovic Orban de la Congresul PPE dau cu totul o altă "lumină" procedurii de schimbare a Guvernului PSD din România.
"Sunteţi la curent cu faptul că la nivelul Partidului Social Democrat şi la noi la grupul Social Democrat de la Senat există o foarte serioasă preocupare faţă de declaraţiile astea ale domnului premier Orban la Congresul PPE, care dau cu totul o altă lumină asupra acţiunii schimbării Guvernului din România, pentru că o majoritate în Comisia Europeană înseamnă balanţă de putere, înseamnă decizii asupra bugetului, asupra banilor, înseamnă putere şi influenţă", a completat Corlăţean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Ludovic Orban a declarat săptămâna trecută, la Congresul PPE de la Zagreb, că Guvernul PSD a fost schimbat cu unul de dreapta pentru ca România să poată oferi un comisar european din partea PPE, respectiv pe Adina Vălean. Premierul a mai spus atunci că situaţia era una injustă, deoarece PPE nu avea majoritate pentru noua Comisie Europeană.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului