- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Delegaţia FMI, CE şi BM se întâlneşte marţi cu membrii BP al Senatului
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 7 februarie)
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se va întâlni, marţi, cu membrii Biroului Permanent al Senatului, la invitaţia preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană.
"Dorim să aflăm de la sursă, şi nu prin conferinţe de presă ale altor actori politici români, care este conţinutul noului acord preventiv cu România şi dorim, mai ales, să ştim care sunt şansele pentru relansarea economică reală, pentru repornirea creării de locuri de muncă în România şi, mai ales, să aflăm şi care sunt elementele, constrângătoare, care, în mod evident, vor fi ataşate acestui acord", a spus el.
Potrivit senatorului, întâlnirea va avea loc la ora 14.00.
Preşedintele a anunţat, duminică seară, că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va implica finanţare, fiind de tip preventiv, de precauţie, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii.
De asemenea, el preciza că noul acord cu FMI, BM şi CE va fi de cinci milarde de euro, 3,6 miliarde urmând să provină de la Fond, iar 1,4 miliarde, de la Comisia Europeană.
El a mai spus că actualul acrod cu FMI, UE şi BM s-a încheiat cu succes şi că s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă, deşi unele măsuri luate au fost extrem de dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei.
O misiune FMI - CE se află în România pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi se negociază condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie marţi, 8 februarie.
Şeful statului s-a întâlnit cu membrii delegaţiei sâmbătă seară, la Cotroceni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
„S-a întrecut limita”: Premierul britanic răspunde atacurilor lui Musk privind bandele de grooming
-
Surse: România cumpără sisteme de combatere a dronelor de la compania israeliană Elbit Systems. Contractul ar ajunge la valoarea de 60 de milioane de dolari
-
Lasconi, la o lună de la anularea alegerilor: România nu este o moşie pe care ei sunt vătafi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO