- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.03.2017, 14:10)
- Liviu Dadacus
Delegaţia Permanentă a ALDE decide data Congresului în care se va alege preşedintele unic/ Daniel Constantin şi foşti membri PC au părăsit Delegaţia
Delegaţia Permanentă a ALDE s-a reunit, duminică, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Parlamentului, pentru a tranşa în ceea ce priveşte data la care se va organiza Congresul formaţiunii în care se va alege preşedintele unic, în condiţiile existenţei unor tensiuni privind această dată.
Urmărește
2830 afișări
Delegaţia Permanentă a ALDE decide data Congresului în care se va alege preşedintele unic/ Daniel Constantin şi foşti membri PC au părăsit Delegaţia
În acest moment, în ALDE există două curente – unul, arondat co-preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, care doreşte organizarea unui Congres rapid, după Paşti, iar celălalt, arondat co-preşedintelui Daniel Constantin, care doreşte organizarea unui Congres în toamnă.
Secretarul general al ALDE, deputatul Damian Florea, preciza, la începutul lunii martie, că, în mod realist, Congresul ALDE poate fi organizat cel mai devreme la sfârşitul verii, el arătând că este necesară, mai întâi, organizarea de alegeri în organizaţiile judeţene, proces care ar putea dura câteva luni.
„Am avut discuţii cu colegi din întreaga ţară despre modul în care congresul ALDE se poate organiza (...) Le-am spus şi lor, realist, că cel mai devreme putem organiza Congresul partidului la sfârşitul verii. Deşi există opţiuni diferite în partid în acest moment, nu putem să ignorăm principiile democratice elementare pe care ALDE, în calitate de partid liberal, este obligat să le respecte”, a precizat Damian Florea într-o declaraţie de presă remisă MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
El a arătat că, în baza prevederilor statutare, este normal să fie organizate alegeri mai întâi la nivelul organizaţiilor judeţene şi, la finalul acestui proces care poate să dureze câteva luni, să fie organizat Congresul partidului care va alege o conducere unică.
„A promova astăzi alegeri de la vârf către baza partidului înseamnă a ne contrazice propriile principii, propriile elemente doctrinare pe care le-am agreat la formarea ALDE. (...) Ţin foarte mult la proiectul ăsta, fiind cel care am depus actele de constituire ale ALDE la Tribunal. Şi aş fi dezamăgit ca ALDE de astăzi să uite ce ne-am asumat cu toţii atunci când s-a născut juridic acest partid”, a adăugat Damian Florea.
El a arătat că nu înţelege graba privind organizarea unui Congres.
„Îmi amintesc cum în 2015 şi 2016, fiind alături de cei doi co-preşedinţi în ţară, domnul Tăriceanu vorbea despre importanţa selecţiilor făcute prin alegeri directe, nu prin intermediari, nu prin delegaţi la conferinţele locale. Şi că pentru a avea legitimitate, toţi membrii trebuie să voteze. Ori asta cred că trebuie să se întâmple şi acum cu Congresul ALDE. Eu nu înţeleg graba aceasta”, a conchis secretarul general al ALDE.
La rândul său, co-preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a arătat, tot la începutul lunii martie, că ALDE va merge pe o formulă de conducere unică, după Congresul care va avea loc "cel mai probabil după Paşti".
"Acest lucru l-am discutat cu colegul meu Daniel Constantin şi am convenit ca după Congres această formulă tranzitorie pe care am folosit-o după fuziunea celor două formaţiuni va fi abandonată. Deci, vom merge pe o formula de conducere unică", a declarat co- preşedintele ALDE.
Întrebat cum comentează unele afirmaţii apărute în spaţiul public, potrivit cărora între cei doi preşedinţi ai ALDE ar există un conflict, Tăriceanu s-a limitat la a spune că între acesta şi Daniel Constantin nu există nici o divergenţă în legătură cu Congresul ALDE, primul de după alegerile parlamentare.
"În legătură cu Congresul nu avem nici o divergenţă din două motive: primul motiv este că în statutul pe care noi îl avem în momentul de faţă - pe care l-am aprobat la congresul trecut - am hotărât că după alegerile parlamentare se organizează imediat un congres la nivelul partidului. În al doilea rând am avut şi o discuţie politică cu domnul Daniel Constantin înainte de anul nou; nu ştiu dacă între timp şi-a schimbat punctul de vedere, nu mi-a transmis acest lucru. Având în vedere aceste două chestiunii, cel mai probabil după Paşti vom organiza congresul. În momentul de faţă sunt o serie de organizaţii care au solicitat acest lucru în organismele statutare", a mai declarat Tăriceanu.
Daniel Constantin şi foşti membri PC au părăsit Delegaţia Permanentă ALDE, invocând că e nestatutară
Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, împreună cu foştii membri PC din ALDE, au părăsit, duminică, şedinţa Delegaţiei Permanente a formaţiunii, unde trebuia să se stabilească data Congresului în care se va alege preşedintele unic, invocând faptul că a fost convocată nestatutar.
Constantin, împreună cu un grup de aproximativ câteva zeci de persoane, care au venit duminică la Palatul Parlamentului pentru a participa la şedinţa Delegaţiei Permanente, au părăsit această reuniune după 20 de minute de la debut.
Constantin şi cei care l-au urmat au părăsit sala de şedinţe a grupului ALDE din Camera Deputaţilor şi s-au retras într-unul dintre birouri, unde au susţinut o scurtă declaraţie de presă pentru a-şi justifica gestul.
În acest timp, co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a rămas şi a condus şedinţa Delegaţiei Permanente.
Constantin a spus, în declaraţia de presă, că nu poate lua parte la o Delegaţie Permanentă care a fost convocată prin încălcarea prevederilor statutului şi a normelor tranzitorii.
Constantin: Nu pot să validez convocarea Congresului pe o Delegaţie care nu există
Co-preşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, duminică, după ce a părăsit reuniunea Delegaţiei Permanente a ALDE, că nu poate valida convocarea unui Congres al formaţiunii în baza unei reuniuni nestatutare a Delegaţiei Permanente.
„Delegatia Permanentă care s-a convocat astăzi nu este cea statutară. Am agreat, am covocat Delegatia Permanentă, însă secretariatul într-o anumită parte a convocat alţi colegi şi nu sunt cei care trebuiau că fie în Delegatia Permanentă. Am agreat acum 2 ani de zile normele tranzitorii care spun foarte clar: Delegaţiei Permanentă e formată din Delegaţia Permanentă a PLR si Consiliul Naţional al PC. Este foarte clar acest lucru şi am vrut să-l aduc la cunoştinţa şedinţei de astăzi”, a spus Constantin.
„Din motivul acesta am intrat împreună cu colegii acolo ( în şedinţa Delegaţiei Permanente, n.r.) şi am spus: <Oameni buni, nu s-au convocat toţi oamenii în Delegaţia Permanentă. Nu pot să particip sau să validez convocarea Congresului pe o Delegaţie care nu există>”, a mai spus Constantin.
Citeşte şi: Preşedintele PNL Cluj îl avertizează pe Grindeanu: Riscăm INFRINGEMENT dacă depăşim ţinta de deficit de 3 la sută
Citeşte şi: Premierul Sorin Grindeanu către primari: Accesaţi fonduri europene. Dacă se epuizează, există varianta PNDL II
Citeşte şi: Cristian Buşoi: PNL, cu USR şi Cioloş, să facă şi opoziţie la PSD care aruncă în aer echilibrul macroeconomic
Citeşte şi: Grindeanu despre discursurile ministrului Muncii la ONU: Eu aş fi vorbit în română, cu traducător
Citeşte şi: Liviu Dragnea despre o demisie a lui Rădulescu: Demisia de onoare nu se cere. Dacă ai onoare, ţi-o dai
Citeşte şi: Preşedinţii Camerei în 2016, Valeriu Zgonea şi Florin Iordache, au primit bunuri cu titlu gratuit de 3260 euro
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe