Delegaţia USL la consultările de la Cotroceni, formată doar din Ponta şi Antonescu
„Evident că nu am venit până aici să discutăm de regionalizare şi de Constituţie. Domnul preşedinte ştie poziţia USL. Ar fi o pierdere de timp. Am venit să discutăm despre agenda populaţiei. Avem o soluţie concretă şi serioasă pe care o vom prezenta preşedintelui. Ne-am fi dorit, nu ştiu dacă este şi domnul prim-ministru, ar fi foarte bine, pentru că e nevoie să oprim orice fel de escaladare a tensiunilor sociale, în primul rând interetnice şi să ne gândim la ce înseamnă agenda populaţiei. Agenda domnului Băsescu sau agenda USL sunt mai puţin importante decât cea a populaţiei”, a declarat la sosirea la Cotroceni liderul PSD, Victor Ponta.
El a mai spus că numărul delegaţilor, respectiv el şi Crin Antonescu, este suficient, deşi luni afirmase că delegaţia va fi formată din 15 persoane.
La rândul său, Antonescu a afirmat că liderii USL nu vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Băsescu, dar că a precizat de fiecare dată că fac excepţie situaţiile excepţionale sau situaţiile foarte grave.
„Cred că România se află astăzi într-o situaţie foarte gravă, de aceea suntem prezenţi aici”, a adăugat liderul PNL.
După ce au intrat în Palatul Cotroceni, Victor Ponta i-a atras atenţia lui Crin Antonescu să nu intre pe uşa spre care se îndrepta, pentru că sala unde urmau să se ţină consultările se afla în partea opusă.
„O să înveţi tu!”, i-a mai spus, zâmbind, Ponta lui Antonescu.