Prima pagină » Politic » Delegație condusă de șeful misiunii de observare a alegerilor din România, primită de Bolojan

Delegație condusă de șeful misiunii de observare a alegerilor din România, primită de Bolojan

O delegație a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, șef al misiunii de observare a alegerilor în România, a fost primită vineri, de președintele interimar Ilie Bolojan.
Delegație condusă de șeful misiunii de observare a alegerilor din România, primită de Bolojan
Sursa foto: presidency.ro
Laura Buciu
25 apr. 2025, 14:44, Politic

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegație a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, șef al misiunii de observare a alegerilor în România.

În cadrul întrevederii, președintele interimar a transmis susținerea României față de activitatea desfășurată de ODIHR și a subliniat că țara noastră este fidelă principiilor democratice și bunei funcționări a instituțiilor statului. Organizarea de alegeri libere, corecte și transparente este o prioritate pentru autoritățile române, care vor asigura respectarea legii.

Partea română a transmis întreaga disponibilitate pentru dialog și cooperare cu reprezentanții ODIHR.

Delegația ODIHR se află în România în cadrul unei misiuni de observare a procesului electoral, cu scopul de a evalua desfășurarea alegerilor în conformitate cu standardele internaționale și angajamentele asumate de țara noastră ca stat membru al OSCE.