Delegaţii la Congresul PC au început votul pentru preşedintele executiv şi secretarul general

Delegaţii la Congresul PC au început, duminică, votul pentru preşedintele executiv şi secretarul general al partidului, pentru aceste funcţii candidând senatorul Vasile Nistor, care a venit venit de la PDL, şi, respectiv, deputatul Damian Florea.

Urmărește
5 afișări

Preşedintele PC Daniel Constantin a afirmat, înainte de vot, că îl susţine pe Vasile Nistor pentru funcţia de preşedinte executiv.

Vasile Nistor le-a spus reprezentanţilor PC că este unul dintre fondatorii PDL, cariera sa este legată de PDL, arătând că nu va ataca acest partid pentru că "nu ar fi nici credibil, nici moral".

"Cariera mea este legată de PDL, 14 ani deputat, apoi secretar de stat în Guvernul Tăriceanu", a afirmat Nistor, arătând că a plecat din PDL din divergenţe de opinie.

El a spus că a venit la PC pentru consideră că acest partid este cel care "face diferenţa pentru guvernarea care va veni din 2012".

"Eu, personal, am ieşit din criza politică a PDL. PDL este un capitol cândva frumos, dar închis", a adăugat Vasile Nistor.

El a spus că PC trebuie să gândească precum un partid mare. "PC a intrat într-o alianţă care va guverna până în 2020. Nu trebuie să uităm că PC şi Dan Voiculescu sunt artizanii ai USL", a mai spus Nistor.

Vasile Nistor a arătat că PC nu trebuie să plece de la ideea că PDL este un partid învins. "PDL este ca un urs rănit, iar la un urs rănit nu te duci cu nuiaua", a spus Vasile Nistor.

Candidatul pentru funcţia de secretar general Damian Florea a ocupat până acum acest post interimar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici