Demisia din Parlament a deputatului Teodora Trandafir, anunţată în plen

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, joi, în plenul acestei Camere, demisia din Parlament a deputatului PDL Teodora Trandafir şi demisia din UNPR a deputatului Ilie Morega.

Urmărește
1053 afișări
Imaginea articolului Demisia din Parlament a deputatului Teodora Trandafir, anunţată în plen

Demisia din Parlament a deputatului Teodora Trandafir, anunţată în plen (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Anastase a precizat că Morega, care şi-a dat demisia din UNPR, va activa în continuare ca deputat independent.

Trandafir, care şi-a dat demisia începând de la 1 februarie, a fost aleasă deputat în circumscripţia electorală 42 Bucureşti, colegiul uninominal 19, mandatul acesteia fiind validat în luna mai 2010.

Deputatul democrat-liberal a înlocuit-o în această Cameră legislativă, în urma alegerilor parţiale din colegiul său, pe Daniela Popa (PC).

Formaţiunile din coaliţia guvernamentală au în prezent 242 de parlamentari, după ce în şedinţa Camerei de joi dimineaţă a fost înregistrată demisia din Parlament a deputatului PDL Teodora Trandafir. În plus, senatorul UDMR Verestoy Attila este în concediu medical, iar deputatul PDL William Brânză a anunţat că, din motive familiale, nu se va afla în ţară în ziua votului.

Prin urmare, coaliţia are 240 de parlamentari care pot fi prezenţi la şedinţă.

După înregistrarea demisiei Teodorei Trandafir, Parlamentul are 463 de senatori şi deputaţi, ceea ce înseamnă că pentru învestirea Cabinetului Ungureanu sunt necesare voturile favorabile a 232 de parlamentari.

USL a anunţat că nu participă la votul de învestitură a noului Guvern.

Votul va fi secret cu bile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici