„Suntem într-o fază de maturizare accelerată a rolului Parlamentului României în ansamblul deciziilor cu privire la afacerile europene. Din păcate, în România, nici până în acest moment nu avem o lege care să guverneze raportul dintre Executiv şi Legislativ referitor la problematica europeană. (…) În următoarea perioadă vom veni cu o metodă nouă, mult mai constrângătoare faţă de guvernul României, indiferent cum s-ar numi acesta, în care, atunci când angajăm România pe un proiect, pe o ambiţie, pe o direcţie europeană, să existe în mod explicit un aviz conform, un mandat şi, de ce nu, chiar şi un vot cu privire la obiectivele pe care România şi le asumă în mod oficial faţă de UE, faţă de Comisie, faţă de Parlament, faţă de Europa, în general”, a declarat Mircea Geoană.
El a mai spus că parlamentarii „sunt profund deranjaţi” de faptul că decizii majore, care implică cetăţenii României, au fost luate fără măcar un aviz minimal sau o informare preliminară a Parlamentului României.
„Mă refer la Pactul Europlus, o decizie importantă fără îndoială, care ţine de cadrul macro şi de cadrul bugetar-financiar-fiscal al UE. Nu a existat nici măcar o brumă de intenţie a actualului guvern să informeze Parlamentul, cu atât mai puţin să vină şi să obţină o formă de mandat. Suntem profund deranjaţi de faptul că guvernanţă economică europeană şi pe trimestrul economic european, cu privire la construcţia bugetului, inclusiv chestiuni legate de agricultură, Guvernul întârzie să-şi modifice metoda de construcţie a bugetului. Dorim şi aici să aducem mai multă disciplină şi să devansăm într-un fel calendarul dezbaterilor cu privire la construcţia bugetului naţional”, a adăugat Geoană.
El a mai spus că intenţionează să-l invite pe premierul Emil Boc înainte de dezbaterea bugetului pe anul viitor pentru a prezenta un raport privind Agenda Europa 2020 pentru ca parlamentarii să aibă „o reflectare mai strânsă între obiectivele europene şi obiectivele şi resursele pe care statul român le alocă pentru buget”.
Mircea Geoană a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei întrevederi a membrilor comisiilor parlamentare de afaceri europene cu Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură.