Democrat-liberalii s-au reunit la Vila Lac. Paleologu: Nu cred că va fi discutat subiectul remanierii

Liderii şi şefii filialelor PDL s-au reunit, duminică, la Vila Lac, într-o şedinţă la care oficial se vor discuta priorităţile politice şi legislative, dar unde vor fi abordate, potrivit unor surse din partid, şi teme precum revizuirea Constituţiei, remanierea sau constituirea Mişcării Populare.

Urmărește
461 afișări
Imaginea articolului Democrat-liberalii s-au reunit la Vila Lac. Paleologu: Nu cred că va fi discutat subiectul remanierii

Democrat-liberalii s-au reunit la Vila Lac (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Este vorba despre o şedinţă informală a Colegiului Director al PDL. Potrivit unor surse din partid, la întâlnire este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu.

Conform surselor citate, pe agenda întâlnirii se află subiecte precum constituirea Mişcării Populare, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral. Sursele citate au precizat că, în privinţa revizuirii Constituţiei, sunt democrat-liberali care nu agreează micşorarea numărului de parlamentari, iar un alt subiect se referă la negocierile dintre PDL şi UDMR privind votul uninominal compensat.

De la ora 17.00, la Vila Lac au început să sosească lideri ai partidului şi şefi de filiale judeţene, aceştia intrând cu maşina în curtea vilei de protocol.

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a venit pe bicicletă şi le-a spus ziariştilor aflaţi la poartă că nu crede că va fi discutat subiectul remanierii.

Întrebat dacă la reuniune va participa şi preşedintele Băsescu, Paleologu a spus că nu ştie.

Democrat-liberalii au ales ca loc de întâlnire Vila Lac, întrucât jurnaliştii nu pot avea acces în perimetrul acesteia. De altfel, PDL nu a acceptat prezenţa jurnaliştilor nici la întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii democrat-liberali de dinaintea actualei sesiuni parlamentare, care s-a desfăşurat tot într-o duminică, însă la Palatul Parlamentului, accesul ziariştilor nefiind permis în clădire.

În plus, de obicei, atunci când reuniunile PDL se desfăşoară la Vila Lac, la discuţii participă şi preşedintele Traian Băsescu.

O serie de lideri PDL, dar şi preşedintele Traian Băsescu au evocat în ultimele săptămâni posibilitatea realizării unei remanieri guvernamentale.

Între numele de miniştri vehiculate în contextul remanierii se află cele ale lui Valeriu Tabără (Agricultură), Ion Ariton (Economie), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), dar şi cel al lui Teodor Baconschi (Afaceri Externe).

"Sunt convins că la momentul potrivit se va face. Cu certitudine trebuie făcută o remaniere", a spus Băsescu, în 23 septembrie, la o emisiune televizată, întrebat când şi dacă se va face remaniere. Lideri democrat-liberali au evocat, la rândul lor, posibilitatea realizării unei remanieri, însă au susţinut că acest subiect nu a fost discutat până acum în conducerea partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici