Deplasările senatorilor în perioada moţiunii şi a asumării, anulate sau amânate
Conducerea Senatului a decis, marţi, anularea sau amânarea majorităţii deplasărilor care urmau să aibă loc în perioada în care se va dezbate moţiunea de cenzură şi în care va avea loc asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru Legea educaţiei naţionale.
![Imaginea articolului Deplasările senatorilor în perioada moţiunii şi a asumării, anulate sau amânate](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/7496080/1/senat-604-bogdan-maran.jpg?width=560)
Deplasările senatorilor în perioada moţiunii şi a asumării, anulate sau amânate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Anunţul a fost făcut de chestorul Senatului Ioan Chelaru (PSD).
"Toate deplasările din perioada în care se dezbat moţiunea de cenzură şi asumarea răspunderii au fost, în general, anulate sau amânate. Ideea este ca toţi parlamentarii să fie prezenţi la dezbaterea celor două importante", a explicat senatorul social-democrat.
Pe de altă parte, senatorul a spus că unele deplasări nu au fost aprobate având în vedere că resursele bugetului Senatului sunt foarte mici.
Conducerea Senatului a decis, marţi, anularea sau amânarea majorităţii deplasărilor care urmau să aibă loc în perioada în care se va dezbate moţiunea de cenzură şi în care va avea loc asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru Legea educaţiei naţionale.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, în data de 28 octombrie, pe Legea educaţiei, au stabilit, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Conducerea Parlamentului a decis ca până în 25 octombrie să fie depuse amendamentele la proiectul pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7496080&pid=1)