Prima pagină » Politic » Anastase consideră corectă poziţia premierului Boc privindu-i pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu

Anastase consideră corectă poziţia premierului Boc privindu-i pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat, marţi, că este "absolut corectă" poziţia premierului Emil Boc privind remanierea miniştrilor Şeitan şi Vlădescu în cazul în care aceştia vor continua să lanseze, prin declaraţii, măsuri care nu sunt în programul de guvernare.
Anastase consideră corectă poziţia premierului Boc privindu-i pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu
23 feb. 2010, 13:48, Politic

„Este în atributul primului-ministru să-şi gestioneze politica de comunicare. Personal, consider că este o decizie absolut corectă”, a spus Anastase, răspunzând unei întrebări referitoare la intenţia premierului Emil Boc de a-i remania pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu dacă vor mai continua să facă declaraţii nefondate.

Anastase a mai arătat că, atunci când un ministru comunică ceva ce nu a fost discutat în Guvern, nu trebuie să o facă în calitate oficială.

„Când comunici un lucru nediscutat în Guvern, nu o faci în calitate oficială”, a arătat Anastase.

Premierul Emil Boc i-a ameninţat cu remanierea pe miniştrii care vor mai lansa, prin declaraţii de presă, măsuri care nu sunt prevăzute în programul de guvernare, principalii vizaţi de acest avertisment fiind ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan.