Deputat PMP: Reglaţi temperatura în Parlament. O toropeală îngrozitoare riscă să îi adoarmă pe aleşi
„Pentru a face economii şi activitatea noastră să fie mai eficientă, v-aş ruga să reglaţi, prin cei care sunt la tehnic şi la administrativ, temperatura în Camera Deputaţilor şi Senat, pentru că este o toropeala îngrozitoare şi cei care sunt mai în vârstă – nu mă refer la mine, că sunt viguros – riscă să fie adormiţi înainte de vreme şi eu ştiu cum sunteţi dumneavoastră, acolo sus, să nu aibă cine să vă trezească la urmă”, a spus Bichineţ.
El a cerut, totodată, ca toate economiile făcute la bugetul Camerei să fie transferate la SRI şi DNA.
„De asemenea, v-aş ruga, dragi colegi, ca toate economiile care se fac la bugetul Camerei Deputaţilor să fie transferate automat la SRI şi la DNA şi să avem pentru fiecare parlamentar, pe cap de om, câte un procuror”, a mai cerut Bichineţ.