- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deputat PNL: Igaş a confirmat că va participa miercuri la şedinţa Comisiei de apărare a Camerei
Ministrul Traian Igaş şi mai mulţi oficiali din conducerea MAI urmează să se prezinte, miercuri, la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, unde au fost invitaţi pentru a discuta despre modul de acţiune al forţelor de ordine la protestele care au avut loc.
Traian Igaş (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În urma solicitării noastre, domnul preşedinte al Comisiei, Costică Canacheu, l-a contactat pe ministrul Traian Igaş, pe care la invitat la discuţii miercuri, la ora 10.00. Traian Igaş a confirmat prezenţa", a declarat, pentru MEDIAFAX, George Scutaru, deputat PNL şi vicepreşedinte al Comisiei de apărare.
Potrivit acestuia, Comisia se va reuni în şedinţă miercuri şi joi.
Alături de ministrul Traian Igaş, la discuţii vor participa şi alţi oficiali din conducerea MAI, a menţionat deputatul PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
Deputaţii USL George Scutaru şi Eugen Bejinariu au depus o cerere pentru convocarea, luni, 23 ianuarie, a unei şedinţe extraordinare a Comisiei de apărare a Camerei, la care să fie chemaţi ministrul Igaş şi alţi oficiali din MAI, pentru analizarea modului de acţiune a forţelor de ordine la proteste.
"Am depus eu şi domnul Bejinariu, în numele parlamentarilor PNL şi PSD, o adresă la secretariatul Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prin care solicităm preşedintelui Comisiei, domnul Canacheu, să accepte convocarea, pentru luni, 23 ianuarie, a unei sesiuni extraordinare a Comisiei, pentru analizarea modului de acţiune a forţelor de ordine, ca urmare a ultimelor evenimente", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL George Scutaru.
El a spus că a făcut adresa respectivă, împreună cu deputatul PSD Eugen Bejinariu, în calitate de vicepreşedinţi ai Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Scutaru, prin respectiva adresă semnatarii îşi exprimau dorinţa ca la audieri să fie invitaţi: ministrul de Interne, Traian Igaş, secretarul de stat pentru Ordine Publică, Ioan Dascălu, chestorul şef Adrian Romanică din cadrul Direcţiei Generale Management Operaţional, comisarul-şef Cristian Laţcău, director general al DGIPI, chestorul şef Liviu Popa şi inspectorul general al Jandarmeriei, Costel Gavrilă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.