Deputat: Tentativa serviciilor de a se introduce în Justiţie va fi declarată din nou neconstuţională

Publicat: 05 04. 2023, 13:08
Actualizat: 05 04. 2023, 13:09

„Azi încearcă să reintroducă serviciile în procedura penală. Serviciile secrete, de informaţii să se ocupe de siguranţa naţională, nu de evaziunea fiscală, nu de violuri. Justiţia să-şi dezvolte propriul organ de cercetare şi de interceptare penală. Nu trebuie să apeleze la servicii militare pentru a obţine probe materiale în justiţie. Această tentativă a serviciilor de a se introduce în actul de Justiţie va fi declarată din nou neconstituţională”, afirmă Ionel Dancă.

El anunţă că deputaţii partidului Forţa Dreptei vor contesta la CCR „pentru că e un abuz la comanda serviciilor în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor români în Justiţie”.

Parlamentul a aprobat, miercuri, modificarea codurile penale. Potrivit legii de modificare a Codului de Procedură Penală, a fost păstrată posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracţiuni.