- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deputat UDMR: Declanşarea alegerilor anticipate în acest moment ar fi o decizie populistă
Deputatul UDMR de Covasna Edler Andras consideră că declanşarea alegerilor anticipate, cu câteva luni înainte de termen, ar reprezenta "o decizie populistă", el spunând că nu ştie ca la nivelul Uniunii să se fi discutat despre această problemă.
Deputat UDMR: Declanşarea alegerilor anticipate în acest moment ar fi o decizie populistă (Imagine: Mihai Barbu/AFP))
Deputatul Edler Andras a declarat, duminică, că nu ştie ca la nivelul UDMR să se fi discutat până acum despre declanşarea alegerilor anticipate.
Edler a spus că, în opinia sa, declanşarea alegerilor anticipate cu câteva luni înainte de termen ar reprezenta "o decizie populistă".
"Părerea mea personală este că ar în acest moment, când sunt doar câteva luni până la organizarea alegerilor la termen, declanşarea alegerilor parlamentare anticipate ar fi o decizie populistă", a spus deputatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Acesta a adăugat că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa întrunită a grupurilor parlamentare ale Uniunii şi este posibil ca la aceasta să se discute despre declanşarea alegerilor anticipate.
UDMR va analiza săptămâna viitoare, în cadrul forurilor de decizie, oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, procedură care ar mai "linişti vocea străzii" şi ar asigura un consens cu opoziţia, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely.
Borbely a arătat că, având în vedere situaţia socio-politică actuală şi luând în considerare decizia Curţii Constituţionale, este necesar ca oportunitatea alegerilor parlamentare anticipate să fie supusă unei analize foarte serioase.
La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că declaraţia lui Borbely Laszlo despre alegerile anticipate a fost personală, şi nu făcută în numele Uniunii, o eventuală decizie privind alegerile anticipate urmând să fie luată de UDMR numai după discuţii în cadrul coaliţiei.
Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.
USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC "o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie".
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat atunci că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor "determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie", iar parlamentarele vor fi "la timp".
În schimb, fostul preşedinte al UDMR, vicepremierul Marko Bela, a arătat că alegerile locale trebuie organizate în termenul prevăzut iniţial, dacă motivaţia deciziei Curţii Constituţionale se referă la data acestor alegeri, urmând ca partidele să se consulte pentru a stabili data alegerilor parlamentare, respectiv pentru luna noiembrie sau mai devreme.
Înainte de decizia Curţii Constituţionale, liderii coaliţiei au avut o şedinţă în care au concluzionat că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât în luna septembrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO