Deputat USR: Refuzul ministrului Muncii de a veni în Parlament denotă dezinteres

Publicat: 07 04. 2025, 15:16
Simona Bucura Oprescu participa la sedinta de guvern, joi, 20 februarie 2025, la Palatul Victoria din Bucuresti. ALEXANDRA PANDREA / GMN via MEDIAFAX FOTO

„Tortura inclusă direct în procedură în centrele pentru copii cu dizabilităţi din Ialomiţa ar trebui să trezească Guvernul Ciolacu la realitate. În loc de asta, ministrul fuge de responsabilitate. O procedură ilegală de contenţionare a copiilor de pat, făcută fără aportul medicilor, a fost descoperită de presă chiar cu semnătura directorului DGASPC Ialomiţa, dar doamna ministru nu a avut nici o reacţie şi a refuzat să vină astăzi în Parlament. Singura reacţie a fost să ne spună public că nu are verişoare în echipele acelor centre şi, probabil, aşa este. Dar nu legăturile de rudenie o fac responsabilă. Îi reamintim doamnei Bucura Oprescu că, din fotoliul de ministru, are misiunea şi puterea de a-i proteja pe copiii din centre de şefi precum cel din Ialomiţa”, declară deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.

Simona Bucura-Oprescu îşi justifică absenţa din Parlament printr-o „serie de activităţi” pe care le-ar fi stabilit înainte ca Biroul Permanent să aprobe solicitarea USR, susţin reprezentanţii formţiunii politice într-un comunicat.

USR a chemat ministrul Muncii la „Ora Guvernului” în data de 7 aprilie în contextul cazului şocant din Ialomiţa, unde a fost descoperită o adolescentă legată într-un centru de plasament.

„Simona Bucura-Oprescu trebuia să prezinte deputaţilor – şi implicit tuturor românilor – ce măsuri a luat, de la preluarea mandatului, pentru protejarea copiilor şi adulţilor din centrele rezidenţiale, pentru întărirea mecanismelor de control şi asigurarea resurselor necesare pentru servicii sociale de calitate. Solicitarea USR pleacă de la realitatea că, de la