Deputaţii au adoptat pe articole proiectul care prevede că infracţiunile de omor nu se prescriu

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul de modificare a Codului Penal în sensul ca infracţiunile de omor să nu se prescrie, votul final fiind amânat.

Urmărește
177 afișări
Imaginea articolului Deputaţii au adoptat pe articole proiectul care prevede că infracţiunile de omor nu se prescriu

Deputaţii au adoptat pe articole proiectul care prevede că infracţiunile de omor nu se prescriu (Imagine:Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Reprezentantul Guvernului, dar şi deputaţii minorităţilor naţionale, UDMR şi PDL au anunţat că susţin această prevedere, arătând că în mai multe ţări infracţiunile de omor sunt imprescriptibile.

Deputatul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ a arătat că dreptul la viaţă are valoarea supremă şi că este bine că legea protejează viaţa. "Multe dintre state, cum sunt Germania, Austria, Danemarca, SUA au această prevedere a imprescriptibilităţii infracţiunilor de omor", a spus Ganţ, adăugând că această prevedere trebuie să se aplice şi la executarea pedepselor, nu numai la condamnare.

Deputatul PDL Sever Voinescu a spus şi el că dreptul la viaţă este inalienabil şi că România era printre puţinele ţări din UE care aplicau prescriptibilitatea la infracţiunile contra păcii şi omenirii.

"Şi grupul UDMR susţine ca infracţiunile de omor şi genocid să nu se prescrie", a adăugat liderul grupului UDMR Mate Andras.

După ce a fost dezbătut pe articole, proiectul nu a mai fost supus la vot final.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect de lege.

Comisia Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, modificarea Codului Penal, stabilind ca infracţiunile de omor să nu fie prescrise.

Preşedintele Comisie juridice, Daniel Buda, a precizat, după şedinţa comisiei, că modificarea Codului Penal sub aspectul imprescribilităţii infracţiunii de omor este foarte importantă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici