Deputaţii au aprobat cererea de ARESTARE a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" şi cererea de reţinere şi arestare în dosarul Microsoft. Controlul judiciar în cazul Microsoft, înlocuit cu arestarea preventivă

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea de arestare formulată în dosarul "Gala Bute" în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 219 voturi "pentru" şi 102 "împotrivă". Camera Deputaţilor a aprobat şi solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft, la cererea DNA, cu 202 voturi ”pentru” şi 65 ”împotrivă”. Deputaţii au încheiat votul prin aprobarea încuviinţării arestării preventive, care înlocuieşte controlul judiciar în dosarul Microsoft.

Urmărește
7609 afișări
Imaginea articolului Deputaţii au aprobat cererea de ARESTARE a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" şi cererea de reţinere şi arestare în dosarul Microsoft. Controlul judiciar în cazul Microsoft, înlocuit cu arestarea preventivă

Elena Udrea (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

UPDATE Camera aprobă încuviinţarea arestării preventive prin înlocuirea controlului judiciar în cazul Udrea

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea formulată în cazul Elenei Udrea privind schimbarea controlului judiciar în încuviinţare a arestării preventive, în dosarul Microsoft, fiind înregistrate 152 de voturi "pentru" şi 82 "împotrivă"'.

Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor aferent cererii ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29.01.2015, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al DNA, a fost adoptat prin vot secret cu bile, asemenea celorlalte cinci solicitări supuse anterior votului.

Camera Deputaţilor a dat şase voturi distincte cu bile pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă, toate cererile fiind aprobate.

UPDATE Camera Deputaţilor aprobă reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul Microsoft

Ca şi în cazul celor patru cereri votate anterior, deputaţii s-au exprimat prin vot secret, cu bile.

Deputaţii au aprobat astfel cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

UPDATE Camera a aprobat cererea de urmărire penală a Elenei Udrea în dosarul Microsoft

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea de urmărire penală în dosarul Microsoft în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 243 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă".

Deputaţii s-au pronunţat şi în privinţa acestei solicitări prin vot secret, cu bile, ca şi în cazul cererilor votate anterior.

Astfel, Camera a aprobat solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

UPDATE Camera a aprobat cererea de arestare preventivă în dosarul "Gala Bute" formulată în cazul Elenei Udrea

Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret, cu bile, asupra cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anterior, deputaţii au aprobat cererea procurorilor privind începerea urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", precum şi cu privire la încuviinţarea extinderii urmăririi penale în acelaşi dosar.

UPDATE Camera a aprobat cererea privind extinderea urmăririi penale în dosarul "Gala Bute"

Deputaţii s-au exprimat, prin vot secret cu bile, asupra solicitării nr.326/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

O altă solicitare, referitoare la începerea urmăririi penale împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost aprobată anterior de plenul Camerei, fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă".

Camera Deputaţilor se pronunţă, prin şase voturi distincte cu bile, legat de solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă.

UPDATE Camera a aprobat cererea privind urmărirea penală a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute"

Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea procurorilor privind începerea urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă", conform unor surse parlamentare.

Deputaţii s-au pronunţat, prin vot secret cu bile, asupra solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor urmează să dea şase voturi distincte cu bile pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă, a stabilit Biroul Permanent al Camerei.

UPDATE Udrea a plecat de la Parlament, după discursul susţinut în plen, fără să aştepte votul

Deputatul Elena Udrea a plecat de la Parlament, după discursul susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, fără să mai aştepte votul asupra solicitărilor procurorilor în cazul său, menţionând că poate vedea rezultatul votului şi din altă parte.

La finalul discursului susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, Elena Udrea a părăsit sala de şedinţe.

Deputatul a fost întrebat, la plecare, dacă nu aşteaptă să vadă rezultatul votului în cazul său.

”Pot vedea cum votează colegii şi din altă parte...”, a răspuns Udrea, fără să facă alte declaraţii.

UPDATE Udrea: Voi merge în faţa procurorilor şi a judecătorilor pentru a-mi susţine nevinovăţia

„În faţa dumneavoastră, Parlamentul României, declar încă o dată că tot ceea ce am spus este adevărul pe care îl ştiu. Dacă există acuzaţii la adresa mea, atunci ele trebuie cercetate. Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul şi în cazul Elenei Udrea. Nu mă apăr în Parlament şi nu vă cer să fiţi judecători. Nu intru pe fondul cauzelor în care sunt acuzată. Voi merge în faţa procurorilor şi a judecătorilor pentru a-mi susţine nevinovăţia. De aceea vă solicit să aprobaţi favorabil cererile de începere a urmăririi penale în ceea ce mă priveşte”, a spus Udrea.

Ea a arătat că dosarele în care este implicată nu au un caracter politic, dar a precizat că, în acelaşi timp, ceea ce i se întâmplă reprezintă un lucru excepţional.

„Pentru prima dată în istorie pe numele unui parlamentar s-au emis trei cereri de arestare preventivă în numai două ore în două dosare penale intitulate «Gala Bute» şi «Microsoft»”, a arătat Udrea, care a precizat că nu a fost chemată sau citată niciodată în dosarul «Gala Bute», unde se fac cercetări de trei ani.

„Dacă sunt acuzaţii care se formulează împotriva mea, cred că era normal să fiu chemată să-mi spun punctul de vedere. Nu s-a dorit să-mi spun punctul de vedere, s-a dorit direct arestarea mea. În dosarul «Microsoft», motivele şi probele pentru care se cere arestarea preventivă existau şi în 29 ianuarie, când am fost chemată la DNA, cu mandat, pentru a fi pusă sub control judiciar. Arestarea preventivă a venit după denunţul şi interviul public în care l-am acuzat pe actualul şef al SRI”, a spus Udrea.

UPDATE Deputatul Elena Udrea le-a cerut, luni seară, deputaţilor reuniţi în plen pentru a se pronunţa prin vot asupra cererilor Justiţiei în cazul său, să nu fie părtaşi la încercarea de arestare a sa, pe care a definit-o ca fiind un „abuz”.

„Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi. Ştiu că există o presiune publică asupra dumneavostră. ştiu că există presiuni şi de altă natură şi chiar calcule politice. Ceea ce vă cer au azi nu este clemenţă. Nu este să blocaţi Justiţia, din contră. Vă cer să lăsaţi Justiţia să funcţioneze şi în cazul Elenei Udrea. Vă cer ca Elena Udrea, dacă este acuzată de ceva, să fie anchetată. Ceea ce vă cer în schimb este să nu fiţi părtaşi la un abuz care este încercarea de arestare a mea”, a spus Udrea, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Ea le-a cerut, totodată, deputaţilor să voteze conform conştiinţei.

„Vă cer să fiţi puternici, să votaţi conform conştiinţei pe care o aveţi, dând Parlamentului rolul şi importanţa pe care această instituţie ar trebui să o aibă într-un sistem democratic în care fiecare putere îşi exercită atribuţiile în mod legal şi nicio putere nu poate exercita asupra altei puteri din stat un abuz”, a adăugat Udrea.

UPDATE Udrea, în plen: Un parlamentar al României, de data aceasta Elena Udrea, e pus la stâlpul infamiei

„Un parlamentar al României, de data aceasta Elena Udrea, este pusă la stâlpul infamiei cu trei cereri de începere a urmăririi penale, trei cereri de arestare preventivă, aşteptând execuţia. (...) Ceea ce se întâmplă astăzi cu mine nu are legătură cu Elena Udrea, în locul meu puteau să fie VVictor Pontasau CCrin Antonescudacă aceştia ar fi spus lucrurile pe care le-am susţinut public în ultimele săptămâni, dacă ar fi vorbit despre acapararea puterii în mâinile unei singure puteri.
Dacă ar fi fost unul dintre dumneavoastră, tot aici s-ar fi ajuns”, a spus Udrea.

Ea a arătat că este în faţa unei situaţii excepţionale şi că va rosti un singur discurs, după care va lăsa deputaţii să exprime cele 6 voturi.

„Suntem în faţa unei situaţii execpţionale, trei cereri de începere de urmărire penală. O să am un discurs după care vă las să votaţi. Daţi-mi voie să vorbesc despre democraţie, libertate, exercitare a puterii în mod transparent, un discurs cinstit, onest”, a arătat Udrea.

Ea a mai afirmat că timp de 10 ani a luptat pentru statul de drept, independenţa justiţiei şi a vorbit despre ineficienţa Legislativului, adăugând că a greşit deoarece astăzi a scăzut legitimitatea Parlamentului pe fondul clădirii unor instituţii de forţă.

„Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă”, a afirmat Udrea.

„Mesajul meu către dvs este că politicienii buni sau răi şi societatea în ansamblu trebuie să exercite puterea, au legitimatea dată de votul popular, în timp ce oamenii din instituţii, servicii de informaţii pot face exces de putere fără ca altcineva să aibă pârghiile democratice de a-i sancţiona. Mă uit la şedinţa comisiei de control a SRI din care nu am aflat nimic, cei care trebuiau controlaţi au fost lăudaţi”, a adăugat Udrea.

UPDATE Deputatul Elena Udrea a venit, luni, în jurul orei 18.15 în plen să participe la şedinţa Camerei Deputaţilor în care se votează cele 6 cereri ale justiţiei în cazul său, trei de începere a urmăririi sale penale şi trei de arestare preventivă, nefăcând nicio declaraţie presei.

Udrea a intrat direct în sala de plen, în ciuda întrebărilor ziariştilor aflaţi pe holul Parlamentului.

În sala de plen, Udrea s-a aşezat într-una din băncile din spate şi a început citească nişte foi, fiind înconjurată de câţiva deputaţi PMP. Între timp, deputaţii şi senatorii aşteptau rezultatul votului dat în şedinţa comună pentru reprezentanţii CNA şi Curţii de Conturi.

UPDATE Camera Deputaţilor va da, luni, de la ora 17,00, şase voturi distincte cu bile pentru solicitările Justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă, a stabilit Biroul Permanent al Camerei.

"Sunt şase puncte pe ordinea de zi în privinţa doameni Udrea, primul începerea urmăririi penale pentru Gala Bute,al doilea este extinderea pentru luare de mită tot în Gala Bute, al treilea este cererea de arestare pentru gala Bute, al patrulea punct pe ordinea de zi este începerea urmăririi penale în dosarul Microsoft, al cincilea este cererea de reţinere şi arestare preventivă în dosarul Microsoft şi al şaselea schimbarea controlului judiciar în arestare tot pe Microsoft", a precizat secretarul Camerei, deputatul Nicolae Mircovici.

El a spus că în jurul orei 17,30 va începe şedinţa Camerei Deputaţilor, adăugând că se vor desfăşura şase voturi cu bile.

"Nu este prima dată când se termină târziu, a mai fost odată şedinţă până la ora 1,30. Aici fiecare vot va fi distinct, două voturi cu bile nu se pot desfăşura odată, pentru că nu are cum să primească cineva patru bile odată. Vor fi şase runde de vot", a explicat Mircovici.

Comisia juridică a votat în favoarea acestor cereri ale Justiţiei, ultima şedinţă a comisiei fiind duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici