Deputaţii au cheltuit în iunie peste 180.000 de lei pe călătorii din SUA până în Cambodgia

Deputaţii au cheltuit, în luna iunie, pe deplasările în străinătate, în destinaţii precum SUA, Germania, Franţa sau Cambodgia, peste 180.000 de lei, banii fiind alocaţi transportului, cazării şi diurnelor aferente.

Urmărește
283 afișări
Imaginea articolului Deputaţii au cheltuit în iunie peste 180.000 de lei pe călătorii din SUA până în Cambodgia

Deputaţii au cheltuit în iunie peste 180.000 de lei pe călătorii din SUA până în Cambodgia (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Deputaţii au mers, în iunie, în 23 de delegaţii în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, destinaţiile incluzând ţări precum SUA, Franţa, Germania, Danemarca, R. Moldova, Cambodgia, Grecia, Ungaria, Bulgaria sau Macedonia, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Delegaţiile de deputaţi au participat la diferite lucrări ale organizaţiilor internaţionale, subiectele acestora fiind diferite şi vizând de la lupta împotriva HIV/SIDA (deplasarea în Cambodgia), până la fotbal (deplasarea în Ungaria).

Cea mai lungă deplasare a fost de 17 zile, în SUA, a costat 5.345 de lei şi a fost făcută de către deputatul Mircea Lubanovici.

Cea mai mare sumă cheltuită în luna iunie a fost în cuantum de 22.276 lei şi a fost alocată participării la reuniunea Comisiei pentru probleme economice şi dezvoltare a APCE.

Suma de 22.276 lei a fost cheltuită pe transportul (la Paris, Strasbourg şi Bruxelles), cazarea şi diurna a trei parlamentari, participarea desfăşurându-se pe durata a şapte zile.

Cea mai mică sumă a fost în cuantum de 322 de lei, aceasta fiind cheltuită pe transportul în Ungaria a 14 parlamentari, pe o durată de trei zile, aceştia fiind prezenţi la turneul interparlamentar de fotbal organizat de Parlamentul Ungariei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici