Deputaţii jurişti avizează legea Ponta-Antonescu privind sistemul de vot

Publicat: 21 05. 2012, 19:19
Actualizat: 03 04. 2020, 10:29

În favoarea acestui proiect au votat reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi minorităţi, în timp ce deputaţii PDL au fost împotrivă, iar reprezentantul UDMR s-a abţinut.

Potrivit proiectului adoptat vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar suplimentar în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

Deputaţii din Comisie au acceptat propunerea USL de eliminare a pragului electoral şi au introdus un amendament potrivit căruia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Comisia juridică a respins şi un amendament al PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300. La dezbaterile generale liderul PDL Mircea Toader a precizat că PDL nu susţine acest proiect pentru că nu respectă voinţa populaţiei de reducere a numărului de parlamentari şi reprezintă „o modalitate în care se forţează ca un partid să fie avantajat”.

Florin Iordache PSD a spus că proiectul este bun deoarece cel care câştigă colegiul va fi reprezentat în Parlament, în timp ce Marton Arpad UDMR a precizat că UDMR susţine un sistem electoral proporţional.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor în şedinţa de marţi.