- Home
- Politic
- (14.12.2023, 15:00)
- Daniel Contescu
EXCLUSIV Liberalii vor să desfiinţeze institutul lui Ion Iliescu. Disciplina de partid pesedistă, spartă de un tânăr deputat
La Camera Deputaţilor, PNL a introdus pe ordinea de zi a şedinţei din 12 decembrie cu un proiect de lege privind desfiiţarea Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (prescurtat IRRD).
Urmărește
489 afișări
Iulian Badea, votând în Parlament SURSA FOTO: Liviu Şova
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este o instituţie înfiinţată prin Legea 556/2004 cu scopul de a cerceta istoria revoluţiei române din 1989, IRRD fiind condus o vreme chiar de Ion Iliescu.
Iniţiativa liberalilor nu a trecut, fiind trântită la vot de PSD-işti, pentru care luptă la Comisia de Cultură şi Mass-Media vicepreşedintele Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii. Se ştie că Ionuţ Vulpescu a fost unul dintre preferaţii fostului preşedinte al României.
Nu toţi pesediştii au votat împotrivă. Un deputat n-a respectat linia partidului şi s-a abţinut. Este vorba despre tânărul Iulian Badea, care a ales să iasă din rând. Fiului fostului fotbalist al Craiovei Maxima este, ca şi Ionuţ Vulpescu, ”vice” la Comisia de Cultura şi Mass-Media din Parlament.
Autorul a mai multor poziţii curajoase, ieşite în rând, din linia partidului, Iulian Badea s-a justificat:
„Voi avea o intervenţie scurtă, concentrată asupra votului meu în calitate de vicepreşedinte PSD al comisiei pentru Cultura şi Mass-Media din Parlamentul României. Vreau să fiu lapidar, dar nu laconic, în ceea ce priveşte argumentarea acestuia. M-am născut după prăbuşirea regimului comunist şi aparţin tinerei generaţii de politicieni. Din acest motiv consider un gest de normalitate abţinerea la votul de astăzi.
„Vulpescu îşi depăşeşte mandatul”
Procedez altfel decât disciplina de partid dintr-un considerent de ordin sufletesc. Am trăit până acum într-o ţară imperfectă, însă o ţară liberă. Ştiu doar din cărţi cum s-au derulat evenimentele din 1989, dar mai ştiu ca regimul comunist este considerat unul criminal şi ilegitim. Votul meu de astăzi este în afara ‘liniei de partid’, este în afara oricărei disciplinei propuse, iar personal socot ca fiind, la momentul anului 2023, redundantă activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Sunt circumspect şi sesizez subtilitatea Ministrului Vulpescu, coleg socialist al comisiei, care îşi depăşeşte mandatul invocând linia de partid. Acest Institut a fost prezidat îndelung de principialul susţinător politic al acestuia, Ion Iliescu. Fără să aibă discuţii punctuale şi laborioase cu restul decidenţilor politici PSD, atrage în mod deliberat şi nejustificat partidul într-o luptă purtată în numele unui singur om”.
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care este „furajat” cu bani de la Buget de Stat (în 2022, i-a fost alocată suma de 2,5 milioane de lei), a fost propus spre desfiinţare în iunie 2021, după ce Senatul a adoptat iniţiativa partidelor PNL şi USR-PLUS de desfiinţare a acesteia.
Mediafax i-a cerut părerea lui Ionuţ Vulpescu, dar acesta, contactat pe Facebook, n-a avut nicio reacţie, deşi a văzut mesajul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe