Deputaţii nu au reuşit eliminarea parlamentarilor dintre demnitarii cu indemnizaţii majorate

Claudiu Năsui (USR) transmite că nu a fost posibilă eliminarea parlamentarilor din lista cu demnitari cărora li se majorează indemnizaţiile din cauza absenţei liberalilor şi social-democraţilor: „la creşterea propriilor salarii a fost înghesuială. La rectificarea neruşinării e lipsă de cvorum”.

Urmărește
373 afișări
Imaginea articolului Deputaţii nu au reuşit eliminarea parlamentarilor dintre demnitarii cu indemnizaţii majorate

Deputaţii nu au reuşit eliminarea parlamentarilor dintre demnitarii cu indemnizaţii majorate

„După ce au votat mărirea propriilor salarii la senat, s-au bătut cu pumnul în piept că vor rectifica la Camera deputaţilor. Azi (marţi - n.r.) când trebuiau să elimine mărirea salariilor parlamentarilor şi primarilor, ghiciţi ce s-a întâmplat? N-au venit la şedinţă. Deci n-a fost cvorum. Au lipsit fix 5 membrii. Frumos nu? La PSD, din 10 membrii a venit unul singur. La PNL din 9 membrii au venit 3. La creşterea propriilor salarii a fost înghesuială. La rectificarea neruşinării e lipsă de cvorum”, scrie pe Facebook Claudiu Năsui.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a cerut, marţi, raport suplimentar pentru eliminarea creşterilor salariale pentru parlamentari: „pentru a îndrepta o eroare majoră făcută de colegii de la Senat”. „Un festival al ipocriziei”, a catalogat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

„Pentru a elimina suspiciunile apărute în spaţiul public în ultima perioadă, dar şi pentru a îndrepta o eroare majoră făcută de colegii de la Senat, vă rog să acceptaţi ca membrii Comisiei pentru Muncă să se reunească în paralel cu plenul, cu mandat ferm din partea plenului Camerei Deputaţilor de a elimina din legea trecută de Senat creşterile salariale pentru parlamentari”, spunea Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD.

În favoarea propunerii au votat 170 de deputaţi, iar cinci s-au abţinut.

Liderul AUR, George Simion, a cerut ca şi membrii Comisiei de buget să se întrunească în şedinţă comună cu cei de la Muncă, solicitare acceptată de plen.

„USR a fost singurul partid care a votat împotriva creşterii salariilor demnitarilor la Senat. Ceea ce am văzut mai devreme a fost un festival al ipocriziei”, afirmă Ionuţ Moşteanu.

Senatul a aprobat un amendament care prevede majorarea indemnizaţiilor demnitarilor. Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand şi Fejer Laszlo Odon.

PSD a anunţat, miercuri, căva propune în cadrul Coaliţiei de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor şi altor categorii de bugetari, ci doar aleşilor locali.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost aprobat cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi patru abţineri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici