Deputatul Carmen Moldovan revine în PSD

Deputatul Carmen Moldovan a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că revine în PSD, urmare a deciziei BPN de a-l revoca pe Ion Vasile din funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Buzău.

Urmărește
641 afișări
Imaginea articolului Deputatul Carmen Moldovan revine în PSD

Deputatul Carmen Moldovan revine în PSD (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Moldovan a precizat că îl va susţine pe primarul Constantin Boşcodeală în demersul său de a "pune pe picioare" organizaţia PSD Buzău.

Ea a mai spus că plecarea sa din PSD a fost cauzată de activitatea lui Ion Vasile în fruntea organizaţiei partidului din Buzău.

Deputatul Carmen Moldovan a demisionat, în 17 martie, din PSD şi s-a alăturat Grupului independenţilor condus de Gabriel Oprea.

Ulterior, Carmen Molovan a declarat că a decis să plece din PSD din cauza liderului Organizaţiei Judeţene, senatorul Ion Vasile, pe care l-a numit "personaj preistoric care transformă partidul în propria sa tarla".

La acea dată, un comunicat al independenţilor anunţa că deputatul Carmen Moldovan urma să fie purtătorul de cuvânt al UNPR. Însă, în 30 aprilie, conducerea UNPR a decis să o numească pe Mara Ştefan, fosta şefă a Biroului de Presă al PSD, în funcţia de purtător de cuvânt al formaţiunii.

În 17 martie, referindu-se la demisia lui carmen Moldovan din partid, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că "sunt destui care pleacă la putere pentru că nu pot sta în opoziţie", afirmând că astfel de persoane nu sunt importante pentru el. "Sunt destui care se duc la putere în perioada asta. Sunt oameni care nu pot să stea în opoziţie, pentru mine nu sunt importanţi. Au mers la partidul celor care nu mai suportă opoziţia şi vor la putere", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici