Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă - 2

Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă "Elias" din Bucureşti, potrivit unor surse oficiale.

Urmărește
3 afișări

Decesul a avut loc în jurul orei 9.30, potrivit surselor citate.

Deputatul Liana Dumitrescu a avut o boală cerebrală rară, cu evoluţie fulminantă sub tratament, ceea ce a făcut imposibil transferul în altă clinică, a declarat, miercuri, managerul Spitalului Elias.

"Este vorba de o boală acută mai rară. Tot ceea ce s-a făcut în Spitalul Elias este în conformitate cu ghidurile internaţionale. Am făcut şi facem un efort enorm pentru viaţa acestei tinere. A fost consultată de mai multe echipe de specialişti, iar analizele s-au făcut atât în ţară, cât şi în străinătate", a spus managerul Spitalului Elias, profesorul Doina Dimulescu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, deputatul Liana Dumitrescu a primit tratament imediat după internarea ei în Spitalul Elias, în 18 ianuarie, dar boala a avut o evoluţie extrem de gravă.

"Ştim că este foarte greu pentru un părinte să accepte că fiica de 38 de ani are o boală atât de gravă. Toţi suntem părinţi şi înţelegem acest lucru, dar vreau să asigur familia că am făcut tot ceea ce se putea, dovadă în acest sens stau toate actele medicale şi rezultatele investigaţiilor făcute în străinătate şi în ţară", a mai spus managerul Spitalului Elias.

Profesorul Ovidiu Băjenaru, şeful Clinicii de neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care a fost solicitat să facă parte din echipa care o consultă pe Liana Dumitrescu, a spus că în cariera lui de aproape patru decenii a întâlnit doar patru-cinci cazuri din această boală care să aibă o evoluţie fulminantă sub tratament.

Deputatul Liana Dumitrescu a fost monitorizată permanent de o echipă pluridisciplinară, coordonată de profesorul doctor Ovidiu Băjenaru.

Medicii din această echipă au cerut puncte de vedere asupra cazului de la specialişti din Austria, Franţa, dar şi din alte ţări, unde au trimis dosarul pacientei pentru a fi analizat. Răspunsul primit a fost că ceea ce s-a făcut în România este ceea ce s-ar fi făcut în orice clinică din străinătate, potrivit unor surse medicale.

Liana Dumitrescu, care a reprezentat etnia macedoneană în Parlament, a mers în 18 ianuarie la Spitalul Elias acuzând dureri puternice de cap, iar starea sa s-a agravat în orele următoare.

Ea a fost internată în Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, fiind operată o zi mai târziu.

Liana Dumitrescu - de profesie jurist - a împlinit, joia trecută, 38 de ani, ea fiind născută în 20 ianuarie 1973, la Craiova.

Ea a fost, din 2008, deputat de Neamţ, din partea Asociaţiei Macedonenilor din România. Dumitrescu a fost deputat şi în legislatura 2004 - 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici