Deputatul PSD Alin Petrache şi-a dat demisia, ca urmare a alegerii sale în fruntea COSR

Deputatul PSD Alin Petrache şi-a anunţat, miercuri, demisia din Camera Deputaţilor, ca urmare a alegerii sale în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR).

Urmărește
185 afișări
Imaginea articolului Deputatul PSD Alin Petrache şi-a dat demisia, ca urmare a alegerii sale în fruntea COSR

Deputatul PSD Alin Petrache şi-a dat demisia, ca urmare a alegerii sale în fruntea COSR (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Motivul demisiei mele îl constituie dorinţa de a mă dedica întru totul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Vreau să mulţumesc colegilor mei. A fost o experinţă minunată, inedită pentru mine şi aş dori ca pe viitor să promovaţi şi să spijiniţi orice iniţiativă legislativă care promovează sportul în România, educaţia fizică şi, nu în ultimul rând, sănătatea unei naţiuni", a spus Petrache, în plen.

Petrache a fost deputat la primul mandat, fiind ales în Colegiul uninominal 15, Bucureşti.

El a activat exclusiv în grupul parlamentar PSD şi a făcut parte din Comisia pentru înţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Petrache a luat cuvântul în plen de 28 de ori, a făcut 27 de declaraţii politice, din care 25 depuse la secretariatul de şedinţă şi a iniţiat opt propuneri legislative şi opt întrebări şi interpelări. Petrache a fost ales la sfârşitul lunii mai în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pentru un mandat de doi ani.

Alin Petrache este noul preşedinte al COSR, el fiind ales săptămâna trecută de Adunarea Generală, în locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici