Dezbaterile la buget vor continua până duminică
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, joi seară, ca dezbaterile la proiectul legii bugetului să continue în zilele următoare, până duminică inclusiv, începând de la ora 09.00 până la miezul nopţii.
![Imaginea articolului Dezbaterile la buget vor continua până duminică](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/3961209/2/parlament-sala-plen.jpg?width=560)
Dezbaterile la buget vor continua până duminică
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au decis, în unanimitate, ca şedinţele comune în care se dezbate bugetul de stat să fie programate pentru vineri, sâmbătă şi duminică, între ora 9.00 şi miezul nopţii, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Cezar Preda.
El a precizat că, în condiţiile în care proiectul de buget nu va fi adoptat până duminică, la miezul nopţii, şedinţa comună va fi reluată cu dezbaterea bugetului luni de dimineaţă.
Preda a arătat că, în cazul în care proiectul de buget va fi adoptat până duminică, luni se va relua programul obişnuit al Camarei Deputaţilor şi Senatului, după-amiaza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Canada vrea să-şi consolideze legăturile cu UE în faţa ameninţărilor cu tarifele impuse de Trump
-
Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice
-
Trump continuă cu ameninţările: Va anunţa noi tarife „reciproce” săptămâna viitoare. În vizor se află şi UE
Cezar Preda a precizat, totodată, că şedinţa comună va continua joi seară până la miezul nopţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-08-la-094625-1739004404.png?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=3961209&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:21
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1081. Coreea de Nord alimentează maşinăria de război a lui Putin / Zelenski a confirmat un nou avans al trupelor ucrainene în regiunea Kursk / Pete Hegseth: Încheiaţi războiul cât mai repede posibil
-
astăzi, 21:12
Canada vrea să-şi consolideze legăturile cu UE în faţa ameninţărilor cu tarifele impuse de Trump