„Nu e vorba de teniuni politice, de o confruntare, ci de o reasezare într-o distribuţie care să ne facă în cea mai mare măsură eficienţi”, a spus Antonescu.
El a precizat că decizia de numire a lui Helvig în funcţia de secretar general s-a făcut cu acordul BPC, aşa cum prevede Statutul partidului.
Antonescu a spus că decizia de a-l desemna pe Helvig în locul lui Stroe a fost luată în urma unei discuţii şi a unei înţelegeri pe care a avut-o cu Stroe, care, începând de marţi, va coordona comisiile de specialitate ale PNL.
„E o poziţie foarte importantă (cea de coordonator al comisiilor de specialitate, n.r.). Nu e compensatorie, nu e onorifică. Am convenit cu el (cu Stroe, n.r.) să o asume în baza experienţei de guvernare vaste”, a spus Antonescu.
El a arătat că a fost mulţumit de activitatea de secretar general a lui Stroe, precizând că acesta este un coleg cu care rămâne în mod privilegiat în echipă.
„Nevoie de schimbări la secretariatul general există. Cel mai bine se fac schimbările, ca şi la Guvern, când se recurge la o formulă nouă”, a spus Antonescu, el subliniind că numirea lui Helvig în noua calitate este „deplin statutară”.
Noul secretar general al PNL, Eduard Helvig, a precizat că preluarea acestei funcţii reprezintă o responsabilitate şi o onoare.
El şi-a definit două obiective pentru mandatul său, care vizează deschiderea PNL către electorat şi uniformizarea puterii filialelor în sensul creşterii performanţelor organizaţiilor mai slabe.
Helvig a insistat şi asupra transperenţei în actul administrativ şi financiar al PNL.