- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.09.2018, 11:25)
- Mihaela Gidei
DGPI, despre conversaţiile prezentate de Carmen Dan în CEx: Interceptările nu au fost efectuate de noi
DGPI precizează că discuţiile de pe WhatsApp, despre care Gabriela Firea a spus că ministrul Carmen Dan le-ar fi adus în CEx pe hârtii, nu au fost efectuate de instituţie şi respinge ferm încercarea implicării acesteia în dispute politice.
Urmărește
3352 afișări
DGPI, despre conversaţiile prezentate de Carmen Dan în CEx: Interceptările nu au fost efectuate de noi
„Presupusele interceptări ale unor conversaţii prezentate în spaţiul public nu au fost efectuate de DGPI şi nu au nicio legătură cu activitatea unităţii noastre - structură specializată, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ale cărei atribuţii şi competenţe legale, în domeniul securităţii naţionale, sunt strict şi transparent stabilite prin OUG nr. 76/2016. În acest context, DGPI respinge ferm orice încercare de a implica instituţia în dispute politice şi reafirmă atât determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în misiunile încredinţate prin lege, cât şi deschiderea pentru o corectă informare, în limitele competenţelor şi potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată într-un răspuns al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), pentru MEDIAFAX.
Precizările vin după ce primarul general Gabriela Firea a spus duminică faptul că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în şedinţa CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuţii private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuţii, de pe aceeaşi aplicaţie, ale unui senator şi că sunt uşor de interceptat.
"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat <<Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi whatsapp-urile unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private", a declarat Gabriela Firea, la România TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Aceasta spune că se poate simţi spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicaţia WhatsApp este uşor de interceptat.
"De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi are la dispoziţie, probabil de la serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane....Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi ", a mai spus Firea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe