Diaconescu a reiterat necesitatea aderării la Schengen într-o întâlnire cu ambasadorii statelor UE
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a reiterat la o întâlnire cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti necesitatea realizării obiectivului aderării României la spaţiul Schengen şi a solicitat sprijinul statelor membre pentru adoptarea unei decizii pozitive în acest sens.

Cristian Diaconescu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat MAE, ministrul a evidenţiat "deplina disponibilitate a autorităţilor române pentru un dialog deschis, la toate nivelele, cu partenerii din statele membre, care să contribuie la avansarea unei soluţii în acest dosar".
Întâlnirea de lucru cu ambasadorii UE a fost organizată de ambasada Danemarcei la Bucureşti, în calitate de preşedinţie rotativă a Consiliului UE, şi a prilejuit un schimb de opinii în legătură cu principalele aspecte de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională.
Diaconescu a mai vorbit şi despre Strategia UE pentru Dunăre, ocazie cu care a subliniat necesitatea intensificării eforturilor comune direcţionate spre realizarea de proiecte concrete în regiunea dunăreană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Totodată, şeful diplomaţiei române a trecut în revistă rezultatele vizitei întreprinse în Republica Moldova şi a reiterat susţinerea activă a României pentru aspiraţiile europene ale ţării vecine şi a arătat, în acest sens, că printre priorităţile de pe agenda bilaterală se numără adoptarea Planului de Acţiune al Parteneriatului Strategic, menit să sprijine integrarea europeană a Republicii Moldova, precum şi dinamizarea cooperării economice, în special în ceea ce priveşte proiectele strategice de interconectare energetică şi infrastructură", se mai arată în comunicatul MAE.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului