- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Diaconescu: Interpretarea ungară a Tratatului cu România seamănă cu a Rusiei privind anexarea Crimeei
Interpretarea pe care MAE ungar o dă Tratatului politic cu România, în legătură cu autonomia teritorială pe criterii etnice, "este foarte asemănătoare cu motivarea Federaţiei Ruse privind anexarea Crimeei", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"Eforturile statului ungar prin care se caută legitimarea, pe baza dreptului internaţional, a ideii de autonomie teritorială pe criterii etnice sunt inutile", a susţinut fostul şef al diplomaţiei, argumentând că "recenta decizie a Comisiei Europene prin care s-a respins Inţiativa cetăţenească, iniţiată de UDMR şi sprijinită, printre alţii, de Ungaria,este foarte clară, şi anume drepturile minorităţilor sunt categoric recunoscute în contextul normelor interne ale statelor membre".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Qatarul ameninţă UE că va taia gazul. Ministrul energiei din Qatar: "Nu blufez"
Diaconescu a mai spus, pentru MEDIAFAX, că, de altfel, acesta a fost şi "sensul dialogului româno-ungar pe aceste teme pe toată perioada în care a funcţionat Comisia bilaterală privind drepturile minoritarilor din cele două ţări,constituită în baza Tratatului politic de bază".
Problematica acordării autonomiei nu încalcă Tratatul de bază româno-ungar, în contextul în care documentul stipulează că situaţia minorităţilor etnice este o chestiune bilaterală, afirmă Anna Nagy, purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, conform MTI.
Anna Nagy a făcut aceste declaraţii ca reacţie la afirmaţiile făcute de ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.
"Ungaria a arătat foarte clar că situaţia minorităţii maghiare din România nu reprezintă o afacere internă a României, iar fostul ministru de Externe Janos Martonyi a reiterat acest lucru cu ocazia vizitei la Bucureşti efectuate în martie anul trecut", a subliniat Anna Nagy.
"În privinţa autonomiei, Guvernul României riscă să declanşeze dispute cu propriii cetăţeni mai degrabă decât cu Ungaria, dat fiind că este vorba de un efort făcut în principal de cetăţeni români de etnie maghiară", a adăugat oficialul ungar.
"Totuşi, istoria arată că autonomia nu poate fi obţinută fără susţinerea statului-mamă", continuă Anna Nagy, precizând că "iniţiativele Ungariei nu vizează obţinerea autonomiei teritoriale". "Acest lucru este adesea interpretat greşit de partea română", a insistat oficialul ungar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO