- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Diaconescu: Nu numai un premier ar putea fi schimbat, ci şi Guvernul sau programul de guvernare
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, luni, la RFI, că nu numai un prim-ministru ar putea fi schimbat, ci şi Guvernul sau programul de guvernare, însă apreciază că un premier tehnocrat ar fi greu să aibă susţinerea politică necesară.
"Am discutat şi discutăm în special componenta tehnocrată în legătură cu eventualitatea discuţiei privind un nou premier. Spun «eventualitatea», pentru că aici lucrurile sunt ceva mai complexe, nu numai un prim-ministru la un moment dat ar putea fi schimbat, ci şi Guvernul sau programul de guvernare. Deci, din acest punct de vedere, aspectele politice sunt deosebit de importante", a declarat Diaconescu.
Senatorul crede însă că e greu de găsit un premier independent, care să aibă suficient sprijin în Parlament.
"Dacă ne uităm în partidele politice, nu cred că vom găsi o definire destul de exactă şi mai ales urmărită consecvent în ceea ce priveşte tehnocraţia. Sigur, în momentele complicate, aşa cum este cel prin care trece România, un profesionist mai presus decât orice poate conta, dar pe de altă parte, având în vedere situaţia real-politik-ului din România şi radicalismul dus până la absurd, pe absolut orice fel de domenii, acolo unde politicul ar putea avea o implicare, este greu de găsit o formulă care să garanteze nu numai un profesionalism ieşit din comun, poate, cât mai ales susţinerea politică şi mai ales în Parlament a acestui profesionalism", explică Diaconescu.
El nu exclude posibilitatea ca Emil Boc să rămână premier. "În acest moment, nu trebuie să excludem varianta ca premierul Emil Boc să-şi continue activitatea. Este o chestiune de decizie, de cumpănire, pe care partidul majoritar la guvernare trebuie să o facă", conchide preşedintele de onoare al UNPR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ancheta preliminară confirmă că o rachetă rusească a provocat prăbușirea Azerbaijan Airlines în Kazahstan
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO