Diaconescu: Până în acest moment nu există semnale privind posibilitatea ieşirii UDMR de la guvernare

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că nu există semnale privind posibilitatea ieşirii UDMR de la guvernare, afirmând că el crede "în soliditatea" actualei coaliţii.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Până în acest moment nu există semnale privind posibilitatea ieşirii UDMR de la guvernare

Diaconescu: Până în acest moment nu există semnale privind posibilitatea ieşirii UDMR de la guvernare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Diaconescu a spus, comentând impactul deciziei Curţii Constituţionale asupra partenerilor de guvernare şi în special asupra reprezentanţilor UDMR, că el crede în "soliditatea" acestei coaliţii.

"Această coaliţie este formată din partide care s-au asociat politic la constituirea unui Executiv care, în această perioadă, are de luat măsuri extrem de complicate şi, în egală măsură, importante însă pentru România şi cred că de acest lucru, dacă suntem corecţi cu noi înşine, este greu să nu fim de acord. Eu cred în soliditatea acestei coaliţii şi acest lucru datorită maturităţii şi seriozităţii partidelor politice componente. Atât la nivel naţional, cât şi la nivel local această coaliţie iată a reuşit să reziste şi în faţa populismului şi în faţa mesajului simplist, care nu au în vedere decât jocul politic şi nimic altceva. Atât timp cât a făcut proba unei astfel de capacităţi politice, sunt convins că vor exista suficiente argumente pentru a continua şi a termina ceea ce acum a fost început", a spus Diaconescu.

Acesta a apreciat că ar fi "foarte rău" pentru România ca proiectele odată începute să nu fie duse la bun sfârşit, mai ales că în 2011 România va intra "într-o fază mult mai activă în ceea ce priveşte modul în care echilibrele macroeconomice o să permită şi ieşirea din criză, dar şi un alt semnal către societate în sensul creşterii nivelului de trai".

"Sunt măsuri care trebuie luate, această coaliţie, repet, şi-a dovedit viabilitatea şi nu văd în acest moment argumente politice de natură să o facă să nu mai funcţioneze", a spus Diaconescu, calificând drept "speculaţie" posibilitatea ieşirii UDMR de la guvernare.

"Până în acest moment nu există semnale din acest punct de vedere (ieşirea UDMR de la guvernare - n.r.). UNPR este parte a acestei coaliţii şi va rămâne parte a acestei coaliţii. Nu fac niciun fel de speculaţii în legătură cu alte jocuri politicianiste. I-am rugat pe colegii noştri şi pe alţii mai tineri care nu au mai făcut politică să încerce să facă altfel politică", a spus Diaconescu.

În aceeaşi conferinţă, acesta a spus că el suspectează faptul că există interes politic ca acest Guvern să piardă în relaţia cu FMI, pentru că este atacat pe toate marile subiecte.

El a exemplificat în acest sens cu faptul că Legea pensiilor este blocată în Parlament.

UDMR poate lua în calcul ieşirea de la guvernare dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează ori dacă partenerii de guvernare afirmă că anumite obiective din program, inclusiv adoptarea legii educaţiei, nu mai sunt valabile, a declarat liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela.

El a precizat că în acest moment nu se pune problema unei decizii privind ieşirea de la guvernare, dar că a convocat Consiliul Permanent al UDMR şi va discuta şi cu preşedinţii organizaţiilor teritoriale pentru a analiza situaţia.

"Întrebarea nu este dacă ieşim sau nu de la guvernare, ci dacă este posibil să se meargă mai departe cu legea educaţiei şi cu lărgirea drepturilor minorităţilor şi dacă această coaliţie reuşeşte să reafirme şi întărească solidaritatea şi coeziunea", a spus Marko.

Întrebat de jurnalişti care ar fi însă motivele ce ar putea determina UDMR să iasă de la guvernare, liderul formaţiunii a răspuns că această variantă poată fi luată în calcul dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează ori dacă partenerii de guvernare afirmă că anumite obiective din program, inclusiv adoptarea legii educaţiei, nu mai sunt valabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici