Diaconescu: Preşedintele are obligaţia de a desemna premierul, şi nu de a forma coaliţii
Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu, conform Constituţiei, are obligaţia să desemneze premierul, după adoptarea moţiunii de cenzură, nu să formeze coaliţii de guvernare.

Diaconescu: După adoptarea moţiunii, preşedintele desemnează premierul, nu face coaliţii
"Conform Constituţiei, preşedintele are obligaţia de a desemna premierul, şi nu de a forma coaliţii de guvernare. Premierul, odată desemnat, are obligaţia să-şi stabilească majoritatea în Parlament", a comentat Diaconescu afirmaţia şefului statului potrivit căreia, dacă moţiunea va trece, va încerca să formeze un guvern PD-PNL-PLD.
Întrebat cum se va poziţiona PSD după această afirmaţie a şefului statului, Diaconescu a răspuns: "În mod evident, va trebui să discutăm atitudinile şi proiectele politice în acest moment".
Întrebat de ce PSD a depus moţiunea de cenzură, deşi, potrivit lui Băsescu, în discuţia sa cu Mircea Geoană, de săptămâna trecută, i-ar fi transmis liderului PSD ceea ce a spus şi în emisiunea de joi seara de la postul public de televiziune, Diaconescu a răspuns că depunerea moţiunii a fost o decizie a PSD, unde Mircea Geoană a avut un vot, la fel ca fiecare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"Nu ştiu conţinutul discuţiei dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, dar o moţiune este o decizie de partid, nu este o opţiune a unui conducător al unui partid sau a unui alt politician. O moţiune este o decizie de partid şi PSD a decis să depună moţiunea. Nu depinde de deciziile personale, fiecare, inclusiv preşedintele partidului, are un singur vot", a spus Diaconescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

