- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Diaconescu: Vrem evaluare UE pentru proiectele de explorare şi transport de energie din Marea Neagră
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat joi, referitor la "proiectele de exploatare şi de transport al energiei în şi prin Marea Neagră", că România doreşte o evaluare şi o abordare solidară a acestora în cadrul UE.
Cristian Diaconescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)
"În această perioadă se dezvoltă o serie de proiecte de exploatare, ca de altfel şi de transport al energiei în şi prin Marea Neagră. Toate aceste proiecte presupun şi participarea unor state membre ale UE. Din această perspectivă dorim ca împreună înăuntrul UE să facem o evaluare şi să avem o abordare solidară deoarece sunt proiecte de importanţă economică majoră, dar totodată şi strategică atât în zona Mării Negre cât şi în ceea ce priveşte zona europeană în integralitatea sa", a spus Diaconescu la finalul întrevederii cu Maria Damanaki, comisar UE pentru Afaceri Maritime şi Pescuit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Oficialul european s-a declarat la rândul său interesat de cooperarea în domeniul energetic în Marea Neagră.
Diaconescu a spus că România sprijină "ideea unei coeziuni în abordarea UE în ceea ce priveşte securitatea energetică şi din acest punct de vedere România speră în declaraţiile politice de solidaritate ale liderilor europeni în ceea ce priveşte securitatea energetică".
Ulterior, Diaconescu şi oficialul european au participat la conferinţa cu tema "Politici europene la Marea Neagră: Consolidarea cooperării regionale".
Diaconescu a precizat că "UE a sesizat rapid potenţialul adus de acest bazin maritim", lansând, încă din 2007, Sinergia Mării Negre. "Constatăm însă că procesul nu şi-a realizat pe deplin potenţialul; au existat progrese, dar fragmentate, iar proiectele noastre au nevoie de mai multă vigoare", a spus el.
Diaconescu a mai spus că "Marea Neagră nu este o graniţă care desparte statele din regiune, ci un spaţiu de convergenţă a intereselor specifice".
El a mai spus că România, ca stat membru UE, îşi doreşte "dezvoltarea multidimensională a zonei Mării Negre, în beneficiul statelor riverane, dar şi în interesul pe termen lung al Uniunii Europene, în domenii precum transporturi, energie, protecţia mediului, securitate maritimă, schimburi culturale".
"Avem nevoie de o abordare regională nouă, însoţită de o ofertă clară şi robustă a UE", a mai spus Diaconescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO